
- Vicepeşedintele USR Dan Barna a declarat, după ce miniştrii propuşi de Dacian Cioloş au primit aviz negativ, că plenul este suveran.
- Acesta a spus că, în cazul în care PSD îl va susţine pe Florin Cîţu ca premier, USR va intra în opoziţie.
- Dan Barna a avut 11 voturi „pentru”, 20 „împotrivă” şi 10 abţineri.
Întrebat marţi ce şanse are Guvernul Dacian Cioloş, în condiţiile în care miniştrii propuşi au primit aviz negativ, Dan Barna a spus: „Plenul este suveran, majoritatea se confirmă sau se infirmă în Parlament. Acest Cabinet va merge mâine (miercuri – n.r.) în faţa plenului, ne vom susţine punctul de vedere şi vom vedea care va fi decizia Parlamentului în ansamblul său”.
Acesta a admis că portiţa pentru negocieri cu PNL este încă deschisă, dar cu un alt premier.
„Portiţa este în continuare deschisă, suntem toal de acord să ne aşezăm la masa dialogului pentru a continua coaliţia, e o singură nuanţă: subiectul Florin Cîţu pentru USR este un subiect încheiat, adică este un premier care nu mai are susţinerea politică a USR. În momentul în care avem un alt premier şi putem discuta de o nouă susţinere politică în cadrul coaliţiei evident portiţa din USR e deschisă”, a mai spus Barna.
Conform acestuia, criza se poate încheia mâine, prin votarea Guvernului.
„Înţeleg că aceasta a fost decizia PNL de a se poziţiona pe abţinere ca să transmită un mesaj de disponibilitate la dialog. Confirm disponibilitatea la dialog, USR este exact în aceeaşi poziţie în care am fost din prima zi a crizei: cu un alt premier putem să ne aşezăm la masă. În câteva zile criza poate să înceteze, dar mâine criza poate să înceteze printr-un vot pentu Cabinetul Dacian Cioloş”, a mai spus vicepreşedintele USR.
Întrebat dacă se aşteaptă ca PNL să aibă o altă propunere de premier, Barna a răspuns: „Da. Pentru că România trebuie să iasă din ciză, dar există şi cealaltă variantă care e în spaţiul public. Dacă PSD decide să-l susţină pe premierul Cîţu atunci noi suntem în opoziţie şi avem o majoritate PNL-PSD”.
Dan Barna, propus de USR pentru Ministerul Afacerilor Externe a primit marţi aviz negativ în comisiile de specialitate. Barna a avut 11 voturi „pentru”, 20 „împotrivă” şi 10 abţineri.
The post Dan Barna: Dacă PSD decide să-l susţină pe premierul Cîțu, atunci noi suntem în opoziție appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



