
O delegație medicală de la Ministerul Apărării din Germania a ajuns vineri în România și evaluează cazurile grave de pacienți Covid aflate în unitățile de primiri urgențe.
„Astăzi a sosit o delegațíe de la Ministerul Apărării din Germania, o delegație medicală, care are ca sarcină evaluarea cazurilor critice, aflate în UPU, și aici vom merge pe București, unde avem peste jumătate a pacienților intubați aflați în UPU”, a declarat Raed Arafat, șeful DSU.
Conform acestuia, specialiștii germani vor evalua cazurile vineri și sâmbătă, iar apoi va fi luată o decizie privind abordarea acestora.
„Vom vedea dacă o parte din acești pacienți o să-i ducem în Germania, depinde de starea lor, de acceptul familiilor”, a adăugat Arafat.
Conform acestuia, în prezent, 27 de pacienți din România sunt tratați în spitale din Ungaria, 2 în Austria și 7 în Polonia.
The post Armata germană intervine în criza COVID-19 din România. O delegație medicală evaluează cazurile grave appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




