Circa jumătate din românii care au renunțat la cetățenia română în ultimii cinci ani sunt din Austria, țară care nu acceptă dubla cetățenie.
În total, 945 de români din Austria au renunțat la cetățenia de acasă, pentru a deveni austrieci.
În total, peste 1800 de români au renunțat la cetățenia română în ultimii 5 ani, iar cetățeniile pentru care aceștia au optat au fost cu precădere în Austria, Olanda și Norvegia, arată date comunicate luni, 22 noiembrie, de Ministerul Justiției.
Pe de altă parte, în aceeași perioadă, 235.000 de cetățeni ai Republicii Moldova și 48.947 cetățeni ai altor state au obținut cetățenia română.
Informațiile au fost comunicate luni, 22 noiembrie, de Ministerul Justiției la interpelarea deputatului PNL – Valentin-Ilie Făgărăşian, potrivit HotNews.ro.

Datele Ministerului de Justiție arată că în perioada 1 ianuarie 2017 – 5 noiembrie 2021 au fost aprobate prin Ordin al președintelui ANC un număr de 1805 cereri de renunțare la cetățenia română. Cetățeniile pentru care aceștia au optat au fost în ordinea preferințelor: Austria (945), Olanda (275) ori Norvegia (114), Spania (88) ori Germania (84).
Alte 243 de cereri de renunțare la cetățenia română se află în curs de soluționare.
La polul opus: 235.833 cetățeni ai Republicii Moldova și 48.947 cetățeni ai altor state au obținut cetățenia română în ultimii 5 ani
Ministerul Justiției a mai precizat că nu deține informații referitoare la situația copiilor români născuți în străinătate în ultimii 5 ani.
The post 945 de români din Austria au RENUNȚAT la cetățenia română appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
