Zeci de șoferi din Linz s-au trezit cu anvelopele de la mașină tăiate, după ce un român în vârstă de 43 de ani a decis să-și facă dreptate considerând că vecinii săi fac prea multă gălăgie, relatează ÖONachrichten.
Potrivit sursei citate, în perioada aprilie – octombrie, românul ar fi avariat nu mai puțin de 91 de mașini, toate fiind parcate pe opt străzi din cartierul său.
Cei 65 de păgubiți care s-au trezit cu anvelopele tăiate au depus plângeri la poliție, în speranța că făptașul va fi prins. Și a fost, în cele din urmă.
Român din Austria, prins la frontieră cu certificat de vaccinare fals, s-a ales cu dosar penal
Pagubă de zeci de mii de euro
Oamenii legii au dat de urma individului, după ce au verificat înregistrările surprinse de o cameră de supraveghere.
Potrivit polițiștilor, de cele mai multe ori, românul ar fi ales la întâmplare „victimele”.
El nu și-a recunoscut fapta, dar le-a spus ofițerilor că s-a simțit, în repetate rânduri, deranjat de zgomotul făcut de mașinile vecinilor săi.
O anchetă în acest caz este în plină desfășurare, paguba produsă fiind de câteva zeci de mii de euro.
The post ”Deranjat de zgomot”, un român din Linz a tăiat cauciucurile la peste 90 de mașini appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
