Societatea kazahă susține că a luat act de informațiile din mass-media poloneze și românești cu privire la interesul manifestat de PKN Orlen și Chimcomplex CHOB pentru preluarea Rompetrol și nu neagă că ocazional se angajează în discuții cu diferite părți cu privire la unele potențiale tranzacții și/sau cooperări, care vizează diferite oportunități de dezvoltare, în măsura în care o astfel de colaborare poate aduce valoare adăugată pentru KMG International.
Dezmințirea dată de KMG luni vine după de în data de 16 decembrie a fost publicată informația că firma Chimcomplex Borzești, controlată de omul de afaceri român Ștefan Vuza, va depune o ofertă pentru achiziția KMG International (grupul Rompetrol), în prima jumătate a anului viitor.
„În ceea ce privește Divizia de Chimie și de integrare petrochimică, Compania anunță finalizarea unor studii preliminare și includerea oportunității dezvoltării unor parteneriate și a achiziției Rompetrol (KMG International) în strategia de dezvoltare a societății, urmărindu-se formularea unei oferte în acest sens la începutul anului 2022”, se arată într-un comunicat al Chimcomplex trimis Bursei.
“În scopul finanțării proiectelor menționate și implementării strategiilor de dezvoltare, Compania are în vedere demararea unei emisiuni de bonduri (obligațiuni) in prima jumătate a anului 2022 și atragerea de parteneri de equity, la acest moment fiind finalizat procesul de selecție a consultantului financiar internațional care va asista societatea Chimcomplex SA Borzești în acest demers, fiind vorba despre Rothschild & Cie”, mai spune Chimcomplex.
Citește și: Chimcomplex vrea să cumpere grupul Rompetrol, va depune ofertă la anul
Este a doua informație care apare în ultimele săptămâni despre intenții de achiziție a unor active din grupul Rompetrol. Acum câteva săptămâni, a apărut informația referitoare la intenția companiei petroliere poloneze PKN Orlen de a achiziționa cel mai important activ al Rompetril, rafinăria Petromidia, cea mai mare unitate de profil din țară.
The post KMG International susține că nu a ajuns la un acord definitiv privind vânzarea Rompetrol și că nu este cert că aceasta va avea loc appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
