„Suntem profund preocupaţi de probele că Rusia a făcut planuri pentru acţiuni agresive semnificative împotriva Ucrainei, planuri care includ eforturi în vederea destabilizării Ucrainei din interior, precum şi operaţiuni militare la scară mare”, a declarat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken (foto), cu prilejul unei reuniuni a NATO de la Riga.
El a acuzat Moscova că reuneşte „zeci de mii de soldaţi suplimentari” în apropiere de frontieră.
„Nu ştim dacă preşedintele Putin a luat o decizie privind invazia. Ştim că el este pe cale să desfăşoare capacitatea de a face acest lucru rapid, dacă ia decizia”, a precizat Blinken.
Şeful diplomaţiei americane a insistat asupra faptului că „diplomaţia este singurul mod responsabil de a rezolva această criză potenţială”, în perspectiva unei întâlniri cu omologul său rus Serghei Lavrov în Suedia, joi.
El a avertizat totuşi că orice agresiune din partea Moscovei va avea „consecinţe profunde şi durabile”.
„Am transmis cu claritate Kremlinului că vom riposta, în special printr-o serie de măsuri economice cu impact ridicat pe care ne-am reţinut să le utilizăm în trecut”, a avertizat Blinken.
Înaltul diplomat american a subliniat, de asemenea, că aliaţii NATO „veghează ca Ucraina să aibă mijloace de a se apăra”.
Alianţa „va examina ce trebuie să facă în cazul unei noi agresiuni ruse, pentru a-şi întări propriile apărări”, în cadrul unei consolidări a forţelor din flancul său estic.
Moscova, care a anexat Crimeea în 2014 şi este acuzată că-i susţine pe separatiştii angrenaţi într-un conflict cu Kievul, a negat cu fermitate că pregăteşte un atac şi reproşează NATO că alimentează tensiunile.
Miercuri, Moscova a acuzat Ucraina că a trimis zeci de mii de militari în estul ţării, în contextul în care se amplifică îngrijorarea privind o posibilă escaladare de conflictului.
Tot miercuri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a pronunţat în favoarea unor negocieri directe cu Moscova.
The post Statele Unite susțin că dețin probe potrivit cărora Rusia are planuri de atac asupra Ucrainei appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
