Anul trecut, firma a deschis șase magazine, iar pentru 2022 plănuiește să mai inaugureze încă șase, patru dintre acestea urmând să aibă loc până în Paște.
“În 2021 am deschis șase magazine Spectral Mobilă și am continuat investițiile în creșterea capacității de producție prin achiziția de noi utilaje pentru fabricarea mobilei, lucruri care ne-au permis să avem o creștere de peste 20% a cifrei de afaceri față de anul precedent. Deși anul 2020 a fost unul marcat de pandemie și de perioade de lockdown în care nu am putut activa la capacitate normală, am reușit să avem de asemenea o creștere a cifrei de afaceri, deci creșterea din 2021 nu se datorează unui an 2020 mai slab, ci se alătură ultimilor 10 ani în care am avut creșteri ale cifrei de afaceri față de anul precedent. Pentru anul 2022 ne-am propus să deschidem alte șase magazine noi Spectral Mobilă, iar până la Paște sunt deja programate 4 inaugurări în Brașov, Oltenița, Sebeș și Focșani. Ca să putem susține creșterea vânzărilor am început deja construcția de la zero a unui nou depozit de produse finite de 600 de metri pătrați, suprafață cu care vom depăși 3.000 de metri pătrați de spații de depozitare.” a declarat Dan Dodiță, director executiv al Spectral Mobila S.A.

Produsele fabricate de Spectral Mobila S.A. sunt comercializate printr-o rețea de 7 magazine proprii sub brandul Spectral Mobilă în Bârlad, București, Buzău, Călărași, Galați, Râmnicu Sărat și Tecuci, 11 magazine Spectral Mobilă în franciză în Bacău, Baia Mare, Calafat, Câmpulung Moldovenesc, Iași, Mangalia, Pitești, Săcele, Slatina, Slobozia și Târgu Jiu și în alte peste 100 de magazine partenere din întreaga țară. De asemenea, produsele pot fi comandate în toată țara prin magazinul on-line deținut de companie ( www.spectral.ro ), dar și pe mai multe platforme de tip marketplace ca eMag.ro, vivre.ro, cel.ro sau esteto.ro.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
