Ungaria a înregistrat cea mai mare creştere anuală din istoria economiei sale. Produsul intern brut (PIB) a crescut cu 7,1% în 2021 faţă de anul precedent şi cu 2,1% faţă de 2019, a anunţat marţi Oficiul Central de Statistică, citat de presa maghiară.
PIB-ul a crescut în trimestrul IV al anului trecut cu 7,2% la sută, potrivit datelor brute, respectiv cu 7,1% potrivit datelor ajustate sezonier, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Comparativ cu trimestrul precedent, performanţa economiei ungare a crescut cu 2,1% conform datelor ajustate sezonier. Comparat cu trimestrul al IV-lea din 2019, PIB-ul a crescut cu 4,0% potrivit datelor brute.

Cea mai mare creştere anuală din istoria economiei sale
Ministrul ungar al Finanţelor, Mihály Varga a declarat la o conferinţă de presă organizată marţi, la Budapesta că această creştere de 7,1% este cea mai mare creştere anuală din istoria economiei ungare.
Comentând statisticile publicate în această dimineaţă, ministrul a subliniat: datele arată două lucruri, pe de o parte, s-a dovedit eficacitatea politicii economice bazată pe reduceri de taxe, pe sprijinirea familiilor şi afacerilor, precum şi pe investiţii.
Acestea fac posibilă relansarea rapidă chiar şi după o criză, a spus ministrul. El a evidenţiat că economia maghiară a avut rezultate remarcabile în 2021, în comparaţie cu celelalte ţări ale Uniunii Europene. Ministrul a precizat că anul acesta creşterea ar putea fi de 5,9%.
Ungaria, creștere economică istorică, rambursează familiilor tot impozitul plătit anul trecut
Toate sectoarele au avut rezultate bune, în afară de agricultură, din cauza vremii nefavorabile, a spus ministrul.
Anul trecut a fost un an extraordinar. În economia ungară s-au realizat investiţii în valoare totală de aproximativ 15 000 de miliarde de forinţi (42,1 de miliarde de euro).
Ministrul a apreciat favorabil faptul că Ungaria are o rată de investiţii aflată printre primele în UE. În ciuda deficitului de piese, industria a avut o evoluţie bună. A înregistrat o creştere de 9,6%, în timp ce industria de construcţii a crescut cu 13%.
Mihály Varga a evocat şi creşterea de 20 la sută din domeniul comunicaţiilor şi al turismului. Ceea ce este un semn bun în privinţa consumului intern.
Cifrele privind ocuparea forţei de muncă sunt favorabile, efectivul de angajaţi a crescut cu 1 milion faţă de 2010. Salariile brute s-au dublat în ultimii 10 ani, ceea ce indică, de asemenea, succesul relansării, a spus Mihály Varga.
The post Ungaria a înregistrat cea mai mare creştere anuală din istoria economiei sale: 7,1% appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
