Un grup de fizicieni a anunțat unul dintre cele mai performante ceasuri atomice realizate vreodată. Dispozitivul ar putea ajuta la căutarea materiei întunecate sau la căutarea undelor gravitaționale, spun oamenii de știință.
Se spune că instrumentul măsoară timpul cu o precizie atât de mare încât va pierde doar o secundă la fiecare 300 de miliarde de ani, permițând măsurători mai exacte ale undelor gravitaționale, ale materiei întunecate și ale altor fenomene fizice. Un studiu bazat pe cercetarea condusă de University of Wisconsin-Madison a fost publicat în revista Nature.
„Ceasurile cu rețea optică sunt deja cele mai bune ceasuri din lume, iar aici obținem acest nivel de performanță pe care nimeni nu l-a mai văzut până acum”, a declarat Shimon Kolkowitz, profesor de fizică la Universitatea Wisconsin-Madison și autor principal al studiului.
Ceasurile atomice necesită cele mai sofisticate lasere din lume
În general, ceasurile atomice sunt ceasuri care urmăresc rezonanțele frecvențelor atomice, de obicei ale atomilor de cesiu sau rubidiu. Acest proces permite acestor ceasuri să măsoare timpul cu un grad ridicat de precizie. Ceasul atomic Deep Space Atomic Clock al NASA este un exemplu de experiment spațial, care a testat această tehnologie pe orbită timp de doi ani.
Ceasurile atomice funcționează prin urmărirea nivelurilor energetice ale electronilor. „Atunci când un electron își schimbă nivelurile de energie, acesta absoarbe sau emite lumină cu o frecvență identică pentru toți atomii unui anumit element”, a explicat universitatea în același comunicat.
„Ceasurile atomice optice păstrează timpul prin utilizarea unui laser și necesită unele dintre cele mai sofisticate lasere din lume pentru a păstra un timp precis.”
Noul studiu a creat un ceas care a separat atomii de stronțiu într-o linie, într-o singură cameră de vid. Echipa a folosit un „laser relativ prost”, așa cum l-au numit, care totuși a reușit să producă niveluri aproape record de măsurare.
Cercetătorii au detectat o diferență între două ceasuri atomice
Dacă au îndreptat laserul asupra unui singur ceas, laserul a excitat electronii din același număr de atomi timp de doar o zecime de secundă. Dar cu două ceasuri în același timp, atomii au rămas excitați timp de 26 de secunde, scrie Space.com.
„În mod normal, laserul nostru ar limita performanța acestor ceasuri”, a declarat Kolkowitz. „Dar pentru că ceasurile se află în același mediu și experimentează exact aceeași lumină laser, efectul laserului dispare complet”.
Grupul a încercat apoi să măsoare cu precizie diferențele dintre ceasuri. Echipa a rulat experimentul de peste 1.000 de ori pentru a măsura diferența, descoperind o mai mare precizie în această măsurare în timp.
În cele din urmă, cercetătorii au detectat o diferență între două ceasuri atomice „care ar corespunde faptului că acestea ar fi în dezacord unul cu celălalt cu doar o secundă la fiecare 300 de miliarde de ani – o măsură de precizie a cronometrării care stabilește un record mondial pentru două ceasuri separate spațial”, a precizat universitatea.
Vă recomandăm să mai citiți și:
Cercetătorii au creat un mecanism general care poate inhiba creșterea bacteriană
Oamenii de știință dezvăluie unde ar putea să își aibă originea schizofrenia în creier
O gaură neagră simulată a oferit detalii necunoscute până acum despre câmpurile magnetice
Articolul Ceasul atomic care pierde doar o secundă la fiecare 300 de miliarde de ani. Cum funcționează? apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
