stiinta

Cum arată viitorul alimentelor și ce vom mânca în anul 2028?

În ziua de astăzi cunoaștem că o alimentație sănătoasă este importantă pentru menținerea organismului la cel mai înalt nivel, iar alimentele joacă un rol esențial. 

Legătura dintre dietă și starea de sănătate a fost „dovedită” pentru prima dată la mijlocul anilor 1800 de către chirurgul Joseph Lind, despre care se crede că a fost primul care a derulat un studiu clinic în mediu controlat.

Studiul acestuia a demonstrat că citricele pot proteja marinarii de scorbut. Aceste descoperiri au fost cele care au determinat includerea lămâilor și lămâilor verzi în rațiile marinarilor și au mai arătat că o alimentație sănătoasă poate salva multe vieți, indică Science Focus.

În 2028 mâncarea va fi creată în funcție de genomul fiecăruia

În zilele noastre, știința pare să fi disecat fiecare aspect legat de dieta noastră, dar cu toate acestea unii încă se simt în derivă. Chiar și atunci când sunt urmate indicațiile recomandate, acele alimente care par să-i revitalizeze pe unii, par să-i constipe sau obosească pe alții.

În 2015, o echipă de oameni de știință din Israel au urmărit nivelul de zahăr din sângele a 800 de oameni pentru mai multe zile, descoperind că răspunsul biologic individual la alimentația identică era variabil.

Unii participanți aveau un nivel ridicat de glucoză după consumul de înghețată bogată în zahăr, în vreme ce pentru alții, fluctuația a fost aproape insesizabilă.

Nutrienții și genetica

Gestionarea de către organismul uman a nutrienților pare să aibă legătură cu genetica, cu microbii din stomac și cu variațiile din fiziologia organelor interne. Testele clinice ca cele inițiate de Lind pot oferi unele linii generale, dar cercetările despre nutriție par să plece de la presupunerea că toți oamenii sunt la fel, așa că pot fi ratate nuanțele și caracteristicile specifice ale anumitor indivizi.

În următorii 10 ani, domeniul emergent al „nutriției personalizate” se va folosi de testele genetice pentru a umple aceste goluri și pentru a crea diete personalizate. Până în 2028 vom înțelege mult mai multe despre genetica umană.

Credit Foto: Shutterstock

Dr. Jeffrey Blumberg, profesor de nutriție la Universitatea Tufts din Massachusetts este unul dintre cel mai înfocați susținători ai acestei noi științe. El consideră că testarea ADN este cheia pentru dietele personalizate. „Vom putea spune ce legume sau cereale să alegi sau mai exact, cât de des”, spune acesta.

În 2028, mâncarea va fi modificată pentru a fi mai nutritivă

„Natural” este un termen îndrăgit de comercianți, dar foarte puține dintre produsele pe care le consumăm în prezent există în natură în stare naturală. Fructele și legumele pe care le consumăm zilnic au fost crescute selectiv multă vreme și au suferit mai mult ca sigur mutații față de cele originale.

Morcovii nu erau portocalii la origini, ci sfrijiți și albicioși. Piersicile semănau cândva cu cireșele și aveau un gust sărat; pepenii verzi erau mici, rotunzi, tari și amari; vinetele obișnuiau să arate la ouăle albe.

Dar creșterea fructelor și legumelor pentru a deveni mai mari și mai gustoase a venit la pachet cu pierderea unora dintre calitățile nutritive. Până în 2028, genetica și științele bio-moleculare ar trebui să poată redresa balanța, astfel încât ADN-ul dintr-un organism să poată fi inserat în altul, eliminând nevoia de a aștepta mai multe generații pentru mai multe creșteri selective să dea rezultatul dorit.

În 2021, cercetătorii din Australia au expus o banană care prezenta un nivel foarte mare de provitamină A, un nutrient important care însă nu este găsit în acest fruct. Pentru a-l crea, cercetătorii au preluat ADN specific de la o banană din Papua Noua Guinee care în mod natural avea un nivel crescut de provitamina A și l-au introdus mai apoi în speciile comune de banane.

În 2028, mâncarea va avea un gust diferit de tot ceea ce ai gustat până atunci

Noile arome apar pe nepusă masă, pe măsură ce producătorii scot la iveală noi produse. Silicon Valley – loc cunoscut ca atracție pentru unele dintre cele mai strălucite minți ale lumii – devine hub-ul global pentru inovație și atunci când vine vorba de alimente. O nouă firmă – Impossible Foods – face acum valuri în domeniu.

Aceasta a creat un burger fără carne care are însă gust de carne și care „sângerează”. Construite să fie durabile și prietenoase cu mediul, chiftelele sunt făcute din proteine de grâu, ulei de cocos, proteine din cartofi și potențiatori de aromă.

În 2028, mâncarea nu te va mai face să te simți vinovat

Tendința globală este aceea de a lua tot mai multe kilograme. În prezent, mai bine de 40% dintre adulți suferă de obezitate. Din nefericire, afecțiunile asociate cu obezitatea, precum diabetul de tip 2, prind tot mai mult avânt.

Alimentele procesate și bogate în calorii continuă să devină tot mai răspândite și accesibile la nivel global. O soluție pe termen scurt pentru a se putea face ceva în legătură cu aceste aspecte este modificarea ingineriei din spatele caloriilor nefolositoare, în sensul de a le face să aibă mai puține grăsimi, zahăr, săruri și calorii, dar să poate să ofere aceeași satisfacție și același gust.

Pe termen lung, rafinarea biologiei ne poate permite să mâncăm fără a ne simți vinovați. Puțini oameni realizează faptul că apetitul nostru este reglat cu precizie. Mănâncă prea mult luni și vei mânca mai puțin marți sau miercuri. Foamea este adesea la același nivel cu numărul de calorii de care ai nevoie.

Mâncarea va deveni tot mai creativă

Creativitate de care se poate da dovadă în bucătărie nu are limite. Schimbările vor apărea pe măsură ce echipamentul devine din ce în ce mai diversificat și accesibil. Atunci când lipsesc abilitățile de bucătar, un robot de bucătărie poate face treaba în locul tău.

Firma Moley Robotics din Marea Britanie a dezvoltat deja o „bucătărie robotică” programată pentru a fi lansată pe piață undeva la nivelul anului 2022. Este formată din două brațe articulate, plite pentru gătit, cuptoare și chiar o interfață touchscreen, acest robot are capacitatea de a toca, mate, amesteca și curăța.

Alimentele printate 3D prezintă și ele tot mai multe posibilități pentru crearea unor meniuri care altminteri ar fi imposibil de creat. Orice, de la jucării sau componente de avion, de la proteze la haine – chiar și case – sunt deja create folosindu-se această tehnologie. Iar domeniul culinar a fost și el vizat. Dulciuri speciale pot fi create folosindu-se de o „cerneală” bogată în zahăr care poate construi aproape orice.

Un potențial alimentar aproape nelimitat

Până recent, printarea 3D se baza exclusiv pe zahăr, dar tehnologiile emergente aduc în scenă noi ingrediente și arome. Compania Natural Machines a dezvoltat o astfel de aplicație de bucătărie care poate să fie încărcată nu capsule de multiple ingrediente pentru a crea tot felul de alimente inedite.

Acestea includ: biscuiți în formă de coral, chipsuri hexagonale, pizza în formă de inimă și crutoane goale care se dizolvă în sos. Cu promisiunea de a reduce deșeurile prin reutilizarea alimentelor „urate” și a resturilor pentru capsulele alimentare, Natural Machines are potențialul de a reduce drastic costurile de ambalare și transport.

Vă mai recomandăm și:

Dieta medievală. Ce mâncau bogații și săracii acelor vremuri?

Dieta cu care vei cuceri lumea. Ce mâncau spartanii?

Microbiomul intestinal, îmbogățit cu bacterii asociate cu pierderea în greutate în dieta mediteraneană

Dieta lui Albert Einstein. Ce mânca marele fizician?

Articolul Cum arată viitorul alimentelor și ce vom mânca în anul 2028? apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 28 times, 3 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *