Flux-stiri

„Chef cu peste 10 de oameni,” oprit la Saravale. Participanții erau frați între ei.

La nivelul Poliției Orașului Sânnicolau Mare și pe raza celor două secții rurale arondate – Secția 11 Rurală Sânnicolau Mare și Secția 12 Rurală Periam – a fost organizată razie, sâmbătă seară, între orele 18 – 20, pentru prevenirea infectării cu SarS-Cov-2, cât și pentru combaterea faptelor antisociale.
Într-o casă a unor cetățeni de etnie romă au fost depistate 10 persoane stând la o masă. Aceștia au pretins că sunt la o masă creștinească toți fiind rude. Polițiștii nu s-au lăsat înduplecați, au „condus” la secție pe protagoniști calificând întâlnirea drept „chef”.

Este una din consecințele pe care ardelenii o suportă sub legislația venită și impusă de la București. Ardelenii, bănățenii nu mai au dreptul să se viziteze pentru că vizitele vor fi automat calificate drept „chef în pandemie” deși în cazul de față erau cetățeni romi penticostali care nu dansau, nu fluierau nu tulburau liniștea.

Mă întreb așa retoric: cu ce mandat au pătruns polițiștii în locuință? Au avut mandat de percheziție? Cu ce drept au pătruns pe proprietate? Din surse am aflat că și copiii vor fi socotiți ca prezenți pentru a se spori numărul „participanților la chef”. Așa am perceput informația prin filtrul propriu și exprimăm liber o opinie, o convingere.

Leontiuc Marius – folosim surse în informarea noastră pe care le arătăm pe pagina noastră de surse






Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 38 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *