Economice

Vești proaste pentru cei care vor să își cumpere o locuință: Băncile închid încet robinetul creditelor. Nici cei care vor să vândă nu au motive de bucurie- Date BNR

„Deciziile de politică monetară sau prudențiale ale BNR (71,9 la sută procent net), așteptările privind situația economică generală (24,6 la sută procent net) și alți factori (29,2 la sută procent net) au contribuit în sensul înăspririi standardelor de creditare pentru creditele destinate achiziției de locuințe și terenuri în ultimele trei luni”, arată banca centrală într-unul dintre sondajele sale.

Astfel, BNR arată că, în ceea ce privește termenii contractelor de credit, ponderea maximă a creditului în valoarea garanției imobiliare (LTV) și spread-ul ratei medii de dobândă a creditului față de IRCC/ROBOR au fost factorii care au consemnat modificări în sensul înăspririi în T2 2022 (+58,1 și, respectiv, +34,6 la sută procent net). Acest fapt a condus desigur la înăsprirea condiţiilor de acordare a unui credit imobiliar şi, implicit, la o majorare a avansului perceput de bănci, până la un nivel foarte apropiat de 30% din valoarea imobilului.

Media indicatorului loan-to-value (LTV) pentru creditele nou-acordate în T2 2022 a ajuns la 69 la sută, iar valoarea pentru creditele totale acordate a rămas constantă, la 68 la sută. „Gradul de îndatorare a crescut ușor la 34 la sută pentru creditele nou-acordate în ultimele trei luni (+0,6 puncte procentuale), iar nivelul mediu pentru creditele totale acordate a rămas neschimbat, la 42 la sută”, conform studiului BNR.

Evoluția cererii de credite ipotecare și a prețurilor locuințelor 

„Prețul mediu pe metru pătrat al unei locuințe a rămas relativ constant în T2 2022 conform majorității instituțiilor de credit (79,5 la sută), doar 18,2 la sută indicând o creștere a acestuia. Pentru al treilea trimestru al anului 2022, 85 la sută dintre participanții la sondaj indică păstrarea constantă a prețurilor imobiliare rezidențiale, 15 la sută așteptându-se la o scădere a nivelului prețurilor”, spune sondajul BNR.

Băncile participante susțin, în proporție de 55,8 la sută, că cererea pentru creditele de achiziționare a locuințelor și a terenurilor a fost moderat mai scăzută, iar 37 la sută consideră că a rămas aproximativ constantă. În ceea ce privește așteptările pentru următorul trimestru, instituțiile de credit mizează pe o cerere aproximativ nemodificată de credite imobiliare, iar 34,4 la sută se așteaptă la o cerere mai scăzută.

Proporția creditelor imobiliare respinse de către bănci, calculată ca raport între volumul total al creditelor solicitate și respinse și volumul total de credite destinate populației, a rămas aproximativ constantă în ultimele trei luni, 70,2 la sută dintre respondenți indicând acest fapt, 21,6 la sută considerând însă că această pondere a fost moderat mai mare.

 

 

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 9 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *