stiinta

Orașele din România în care se trăiește mai bine ca la Milano sau Roma

În unele oraşe din România, locuitorii trăiesc peste media europeană, întrecând chiar şi Madridul, Milano sau Roma. Astfel, țara noastră continuă să surprindă prin contrastul dintre regiunile sale economice.

Conform celor mai recente date Eurostat, două orașe din țara noastră au reușit să depășească media Uniunii Europene (UE) în privința puterii de cumpărare, ci și unele dintre cele mai dezvoltate capitale vestice. Astfel, Bucureștiul și Clujul se numără printre cele mai prospere zone ale Europei.

În 2023, PIB-ul pe locuitor la nivelul Uniunii Europene a ajuns la 38.100 PPS (unități de putere de cumpărare), în creștere față de 36.000 PPS în anul precedent. PPS-ul este un indicator care măsoară mai exact standardul de viață, luând în calcul prețurile locale, nu doar valoarea nominală a produselor, scrie GÂNDUL.ro.

Bucureștiul a devenit un veritabil pol economic regional

Surprinzător, capitala României a depășit cu mult această medie, atingând un nivel de 87.400 PPS – mai mult decât dublul valorii europene și peste nivelul unor orașe importante din sudul Europei, precum Roma, Milano sau Madrid.

Astfel, Bucureștiul a devenit un veritabil pol economic regional, datorită investițiilor, salariilor mai ridicate și prezenței tot mai mari a companiilor multinaționale.

Pe locul al doilea în topul național se situează Cluj-Napoca, unde PIB-ul per capita este de 43.500 PPS, peste media Uniunii Europene. Orașul din inima Transilvaniei s-a transformat în ultimii ani într-un centru IT și universitar de prim rang, cu o economie locală diversificată și un nivel de trai semnificativ peste alte regiuni ale țării.

La nivel european, regiunile irlandeze Dublin (139.500 PPS) și South-West (137.300 PPS) conduc clasamentul prosperității, urmate de Wolfsburg (136.500 PPS) din Germania și Paris (126.900 PPS).

Aceste zone concentrează sedii de mari corporații, activități industriale performante și o productivitate ridicată, ceea ce le asigură un standard de viață excepțional.

România are o economie profund dezechilibrată

Pe de altă parte, contrastul rămâne puternic. Cele mai scăzute niveluri de PIB pe cap de locuitor au fost înregistrate în Mayotte (Franța) – 10.500 PPS, Haskovo (11.000 PPS) și Silistra (11.100 PPS), ambele din Bulgaria.

Și, în timp ce Bucureștiul și Clujul confirmă trendul de dezvoltare accelerată, restul țării rămâne în continuare sub media europeană. Potrivit sursei citate, cele mai multe regiuni din România și Bulgaria se află în partea de jos a clasamentului, cu niveluri de sub 15.000 PPS pe locuitor.

Diferența uriașă dintre capitală și restul regiunilor arată că România are o economie profund dezechilibrată. Totuși, performanța Bucureștiului și a Clujului demonstrează că investițiile, educația și infrastructura pot transforma orașele în adevărate motoare ale prosperității europene.

Articolul Orașele din România în care se trăiește mai bine ca la Milano sau Roma apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *