Flux-stiri

Samsung și Harvard vor să arate că e posibil să copiezi creierul uman

  • Samsung și Harvard au publicat un studiu despre posibilitatea copierii creierului.
  • Cercetători de la cele două companii vor lucra împreună la această tehnologie.
  • Studiul a fost publicat în revista Nature Electronics.

În termeni simpli, acest lucru ar putea însemna descoperirea de noi lucruri legate de funcționalitatea creierului uman. Cunoașterea creierului a reprezentat un țel urmărit de specialiști în domeniu chiar din anii 1980.

Totuși, până acum, eforturile au fost în zadar din pricina multitudinii de punți de conexiuni aflate în creierul uman. În principiu, oamenii de știință de la Samsung și de la Universitatea Harvard încearcă să descopere ce caracteristici ale creierului îi conferă acestuia capacitatea de a învăța, de a se putea adapta la condițiile de mediu și totodată de a fi autonom.

Cu toate că în studiu nu se precizează în mod expres acest lucru, o consecință ar putea fi reprezentată de identificarea unor cauze ale unor boli precum Alzheimer.

Să nu ne pripim însă, deoarece țin să vă atrag atenția că proiectul se află doar la debut. Însă, nu există limite la ceea ce cercetătorii ar putea afla dacă vor reuși să învețe modul în care creierul poate funcționa.

Cum a ajuns Samsung să fie implicată într-un asemenea proiect?

În creierul omenesc sunt aproximativ 100 de miliarde de neuroni. Și numărul de conexiuni sinaptice este de zece mii de ori mai mare. Acest lucru înseamnă că aveți însă nevoie de un cip care să poată manipula o asemenea cantitate mare de informații.

De aici intervine Samsung, cel mai mare fabricant de cipuri de memorie din lume. Tocmai a elaborat o tehnologie de împachetare a cipurilor 3D care permite fabricarea unor astfel de cipuri care pot stoca asemenea date.

În fond, tocmai de acest lucru este vorba în cadrul acestui studiu apărut în jurnalul Nature Electronics: abilitatea de a copia/lipi pe o platformă de stocare, cum ar fi un SSD, harta conexiunilor neprogramate din creier.

The post Samsung și Harvard vor să arate că e posibil să copiezi creierul uman appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *