„Urmează montarea echipamentelor altor instituţii conectate cu aeroportul, precum poliţia de frontieră şi cei care asigură securitatea pasagerilor, urmând ca anul viitor, probabil în martie-aprilie, să putem să avem aeroportul operaţional 100%”, a spus Dorobanţu.
Aeroportul va putea procesa cel puţin 200 de pasageri pe oră.
„Vom putea încărca sau descărca un avion de pasageri în circa o oră, o oră şi ceva, ceea ce înseamnă că suntem destul de eficienţi din perspectiva fluxurilor”, a continuat oficialul CNAB.
El a mai spus că echipamentele care au fost montate sunt de ultimă generaţie, unele chiar mai moderne decât cele de la aeroportul Otopeni, care va intra şi el în curând într-o perioadă de retehnologizare.
Pentru zona de business, timpii de aşteptare sunt aproape inexistenţi, a completat Dorobanţu.
„Pe termen lung, vrem să ajungem la o capacitate anuală de aproximativ un milion de pasageri, poate chiar mai mare, iar targetul nostru este să ne axăm pe zborurile business şi pe cele charter. Putem opera doar în intervalul orar 6 dimineaţa – 10 seara, adică doar pe anumite segmente de pasageri. Un alt obiectiv este ca acest aeroport să fie un buffer pentru Otopeni, în perioadele aglomerate, care să preia o parte din zborurile de pe Otopeni”, a mai spus şeful CNAB.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a marcat joi, finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa, în prezenţa ministrului interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu.
Este vorba despre obiectivul de investiţii „Reabilitarea şi refuncţionalizarea interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AB)”. Lucrările au fost demarate în februarie 2020.
Contractul s-a cifrat la 66.629.040, lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute), valoarea decontată fiind în procent de 96%.
Antreprenorii acestor lucrări au fost SC Bog’Art SRL (lider de asociere), UTI Grup SA (asociat), UTI FM (subcontractant), garanţia lucrării fiind de 73 de luni de la încheierea lucrărilor.
Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa este al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcţional şi cel mai vechi care nu şi-a întrerupt activitatea aeronautică.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei.
CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionează aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.
The post Aeroportul Băneasa se va redeschide la primăvară. Pasagerii vor ajunge în avion în aproximativ o oră appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
