Economice

Alumil Rom Industry – profitul net s-a dublat după primele nouă luni

Compania a realizat în perioada menţionată venituri nete de 67,230 milioane de lei, în creştere cu 32% faţă de anul anterior, scrie Agerpres.

Profitul operaţional a fost de 6,312 milioane de lei, iar profitul înainte de impozitare de 6,325 milioane de lei.

Compania avea la 30 septembrie datorii şi capitaluri proprii în sumă de 79,854 milioane de lei, din care capitaluri proprii de 56,223 milioane de lei, datorii pe termen lung de 6,593 milioane de lei şi datorii curente de 17,038 milioane de lei.

Măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 s-au aplicat gradual în cadrul societăţii, fiind introduse încă din prima parte a anului 2020, fiind în mare parte menţinute şi chiar intensificate pe parcursul anului 2021. Principalele riscuri identificate vizează dificultăţi temporare în aprovizionarea societăţii, în livrări intracomunitare, în asigurarea optimă a personalului direct şi indirect productiv al societăţii şi în impredictibilitatea reglementărilor legale cu impact temporar asupra activităţii economice la nivel naţional.

Societatea Alumil Rom Industry este membră a unui grup industrial multinaţional european implicat in industria extrudării aluminiului. Grupul Alumil Aluminium Industry S.A., societate cu denumirea comercială Alumil S.A., a fost înfiinţat în 1988, în Kilkis, Grecia. Alumil Rom Industry comercializează profile de aluminiu şi accesorii, echipamente pentru tâmplărie din aluminiu, uşi interioare şi panouri de aluminiu.

The post Alumil Rom Industry – profitul net s-a dublat după primele nouă luni appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *