
Reprezentanții Arhiepiscopiei Bucureștilor au răspuns acuzațiilor de corupție care au apărut într-o anchetă Recorder. Este vorba despre un rapt de imagine și o fobie la adresa Bisericii Ortodoxe Române, susțin preoții care au anunțat și o serie de măsuri.
Răsunsul la acuzațiile din materialul video „Clanul Marelui Alb” a venit sub forma unui comunicat de presă.
„Materialul este construit cu intenția obsesivă de a transfera asupra Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, potențiala vină a unor angajați din administrația bisericească și a unor așa-ziși complici ai instituției Arhiepiscopiei Bucureștilor (politicieni, oameni de afaceri etc.), care ar putea obține beneficii personale prin simpla învecinare cu persoane importante, comițând un rapt de imagine. Jurnalistul „independent”, lipsit de credibilitate, prin modul în care a construit acest material, folosește tactica inoculării unei mari suspiciuni în rândul persoanelor care nu au nicio idee clară despre activitatea complexă și diversificată a Bisericii Ortodoxe Române și a cultelor religioase în general…Ne putem întreba, în mod deplin justificat, care este înalta și binevoitoarea rațiune morală din perspectiva căreia se apleacă autorul materialului asupra Bisericii? Care este scopul real ultim al materialului? Istoricul raportării Recorder la Biserică indică limpede un masiv anticlericalism, o fobie la adresa Bisericii Ortodoxe Române”, este poziția Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Reprezentanții bisericii mai spun că finanțarea Bisericii și a cultelor religioase este absolut legală, iar activitatea este verificată anual de instituțiile de stat. Niciun act de corupție nu trebuie tolerat într-o instituție, mai ales în Biserică, mai spun semnatarii comunicatului care adaugă faptul că Patriarhia este neutră din punct de vedere politic.
De asemenea, două persoane din conducerea Arhiepiscopiei au demisionat.
„Recunoscând exprimările lor neadecvate, începând de astăzi, 13 octombrie 2021, Pr. Aurel Mihai – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor și dl Lazăr Neacșu – membru în Adunarea Eparhială și în Adunarea Națională Bisericească şi-au prezentat demisia şi, prin urmare, nu mai ocupă niciun post în administrația bisericească. Pentru clarificarea aspectelor apărute în materialul video menționat mai sus, se va face o cercetare la Arhiepiscopia Bucureștilor de către reprezentanții Administrației Patriarhale”, mai scrie în comunicat.
În plus, o firmă implicată în contractele cu biserica a fost descalificată și nu mai poate participa la licitațiile organizate de BOR
„Arhiepiscopia Bucureștilor, prin măsurile implementate de ani de zile, a prevenit și a luat măsuri de sancționare față de clericii care au lucrat incorect.
Avem convingerea că, privind lucrările realizate la multe biserici din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor, am făcut eforturi să identificăm cele mai transparente, corecte şi eficiente proceduri, care să asigure durabilitatea, termenele de execuție și prețul cel mai mic. Procedurile aprobate de Arhiepiscopie sunt corecte și eficiente, specifice persoanelor juridice de drept privat, întrucât nu există un act normativ sau contract prin care Statul Român să se angajeze că suportă integral sau într-un procent definit cheltuielile acestor obiective. Numai în funcție de disponibilități, unele instituții publice cu atribuții în domeniul sprijinirii cultelor pot oferi sprijin financiar”, este concluzia Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
The post Arhiepiscopia Bucureștilor reacționează în scandalul „Clanul Marele Alb”. Două persoane au demisionat appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




