Economice

„Autostrada Ford” va fi finalizată în întregime la finalul anului viitor – Grindeanu

Deputatul PNL a adresat această întrebare în contextul rezilierii contractului cu Tirrena Scavi pentru tronsonul I, ceea ce determină relicitarea acestui lot din DEx12, construit în proporție de circa 57%.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Întrebat ce sume se pierd din finanțarea europeană din cauză că lucrările nu vor fi finalizate în 2023, ministrul Transporturilor a răspuns că lucrările nefinalizate anul acesta vor fi fazate pentru următorii ani în cadrul unui alt program de finanțare din fonduri europene (POT).

În noiembrie 2022, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat la Drobeta-Turnu Severin, că în ultima perioada constructorul italian Tirrena Scavi, care avea deja două certificate negative, nu mai lucrase nimic la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti.

În octombrie anul trecut, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu estima că tronsoanele 3 și 4 ale Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12) vor fi finalizate înainte de termenele contractuale. Mai exact, tronsonul 3 va fi gata în 2023, iar tronsonul 4 ar putea fi dat în folosință cel târziu la începutul anului 2024, potrivit șefului Transporturilor.

Tronsonul 1 Craiova – Robănești (17,7 km) fusese câștigat de Tirrena Scavi. Ultimul ordin pentru execuție lucrări a fost emis pe 1 martie 2021, respectiv pentru sectorul 2, de mijloc, de aproape cinci kilometri, conform datelor de pe site-ul CNAIR.

Tronsonul 2, construit de grupul UMB, a fost dat în trafic în 2022.

Tronsonul 3 Valea Mare – Colonești (31,75 km) este construit de UMB. Ordinul de începere pentru faza de proiectare a fost emis pe 18 ianuarie 2021.

Tronsonul 4 Colonești – Oarja – Pitești (31,82 km) a intrat oficial în faza de execuție, după ce pe 10 august 2022 UMB a primit autorizația de construire.

Contractele pentru tronsoanele DEx12 includ 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.

Întregul proiect al Drumului Expres Craiova – Pitești, în lungime de peste 120 de km, este finanțat din bani europeni.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 2 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *