Economice

Belarus ar putea găzdui arme nucleare şi păstra o parte din echipamentele ruse după exerciţiile comune

„Dacă va fi necesar (…) vom desfăşura nu doar arme nucleare, ci şi arme supernucleare, arme promiţătoare, pentru a ne apăra teritoriul”, a declarat Lukaşenko, citat de mass-media belaruse.

Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă vor fi luate „măsuri stupide” de către „rivalii şi adversarii” Republicii Belarus, a subliniat Lukaşenko. „Dacă nu vor exista ameninţări din partea unor state neprietenoase faţă de Belarus, nu va fi nevoie de arme nucleare aici timp de o sută de ani”, a adăugat el, scrie Agerpres.

După destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, Belarus, la fel ca alte foste republici sovietice, a renunţat la armele nucleare desfăşurate pe teritoriul său la presiunile SUA şi a acceptat să le restituie Rusiei.

Constituţia belarusă prevedea ca ţara să rămână o „zonă fără arme nucleare”. Cu toate acestea, articolul respectiv a fost înlocuit într-o nouă versiune a Constituţiei propusă de Lukaşenko şi asupra căreia belaruşii vor trebui să se pronunţe în cadrul unui referendum pe 27 februarie. Acest articol ar urma să fie înlocuit prin altul care „exclude o agresiune militară de pe teritoriul” belarus.

SUA şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu această reformă a Constituţiei belaruse, care ar putea permite o desfăşurare de arme nucleare ruse în Belarus, ţară ce se învecinează cu Ucraina şi Polonia.

De asemenea, Lukaşenko a spus joi că Republica Belarus ar putea păstra o parte dintre echipamentele militare aduse de Rusia pentru exerciţiile comune încă în curs. Preşedintele belarus a adăugat că intenţionează să discute cu privire la acest subiect cu Moscova, potrivit agenţiei de presă Belta, preluată de Reuters.

Doar cu o zi mai devreme, miercuri, şeful diplomaţiei belaruse, Vladimir Makei, susţinea că „niciun singur soldat, niciun singur echipament rus nu va rămâne pe teritoriul Belarus după manevrele militare cu Rusia”, programate să se încheie pe 20 februarie.

În fine, Lukaşenko a mai declarat că Belarusul ia în calcul achiziţionarea mai multor sisteme ruseşti de rachete antiaeriene pe care să le amplaseze în apropierea capitalei Minsk.

Moscova a negat în repetate rânduri că ar planifica vreo incursiune în Ucraina şi susţine că trupele sale vor părăsi teritoriul belarus, care se învecinează cu cel ucrainean, odată exerciţiile militare încheiate.

Rusia a desfăşurat de la sfârşitul lui 2021 zeci de mii de soldaţi lângă frontiera ucraineană, provocând cea mai gravă criză cu Occidentul de la sfârşitul Războiului Rece.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *