Minskul i-a transmis însărcinatului cu afaceri polonez, convocat la Ministerul de Externe, că denunţă decizia Poloniei de a închide punctul de trecere de la Bobrowniki, unul dintre cele trei existente, ca fiind „unilaterală” şi „inumană”.
Ca reacţie, camioanele poloneze de transport de marfă nu mai pot intra şi ieşi din Belarus decât pe la frontiera comună, şi nu prin alte puncte de trecere.
„Întreaga vină pentru degradarea condiţiilor operaţiunilor lor aparţine iniţiatorului măsurilor restrictive, adică guvernul actual din Polonia”, a transmis Ministerul belarus de Externe.
Minskul a promis de asemenea că va reduce nivelul personalului la consulatul polonez din Grodno la cel al consulatului belarus din Bialystok, lăsând de înţeles că va expulza diplomaţi.
„Belarusul nu mai vede nici utilitatea prezenţei continue a ofiţerului de legătură al agenţilor de frontieră polonezi pe teritoriul său”, a adăugat ministerul.
„Nicio măsură distructivă a guvernului polonez nu va fi ignorată şi ne rezervăm dreptul de a adopta măsuri reciproce mai serioase”, a mai avertizat el.
Ca reacţie, ministrul polonez de Interne, Mariusz Kaminski, a scris pe Twitter: „Dacă autorităţile din Belarus merg înainte şi aplică restricţiile anunţate împotriva transportatorilor polonezi, Polonia va răspunde în acelaşi mod faţă de transportatorii din Belarus”.
Varşovia a justificat închiderea punctului de trecere de la Bobrowniki prin apărarea „securităţii statului”, în contextul în care tensiunile sunt în creştere între cei doi vecini.
Decizia a fost luată la o zi după condamnarea de către un tribunal din Belarus a jurnalistului belarus Andrzej Poczobut, din rândul minorităţii poloneze, la opt ani de închisoare pentru reportajele sale critice la adresa Minskului.
Belarusul este singurul aliat european al Rusiei în ofensiva sa împotriva Ucrainei. Polonia este unul dintre principalii susţinători ai Kievului.
Citește și:
Sursa foto: Tvn24.pl
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
