Economice

BMW Theatre Screen transformă automobilul în cinematograf 8K

My Mode Theater transformă partea din spate a habitaclului într-un lounge privat de cinema, cu sunet surround şi conectivitate 5G, datorită BMW Theatre Screen, un afişaj panoramic în format 32:9. În acest cadru, fiecare călătorie devine o experienţă cinematografică uluitoare pentru pasagerii din spate, cu un program personalizat de divertisment pe un ecran ultralat de 31 de ţoli (78,74 cm), cu o rezoluţie de până la 8k.

Ecranul mare cu funcţie smart TV este extins la cerere din tapiţeria plafonului printr-o mişcare de rotaţie sofisticată pe două şine articulate în lateral. BMW Theatre Screen poate fi controlat prin operare tactilă sau folosind touch paduri integrate în uşile spate.

Pentru a putea oferi pasagerilor din spatele viitoarelor modele din clasa de lux un program vast de divertisment, BMW Group colaborează cu Amazon pentru a oferi o gamă diversă de divertisment în automobil prin Fire TV, oferind clienţilor acces la mare parte din acelaşi conţinut de care se bucură acasă, inclusiv filme şi seriale TV, muzică şi podcasturi, toate în timp ce călătoresc. Va exista o ofertă specifică pieţei pentru clienţii din China.

Noua experienţă de divertisment în automobil din viitoarele modele BMW din clasa de lux începe cu activarea My Mode Theatre. Când BMW Theatre Screen iese din tapiţeria plafonului, acesta este însoţit de o experienţă sonoră, creată exclusiv în acest scop prin cooperarea dintre BMW Group şi Hans Zimmer – renumitul compozitor de muzică de film şi câştigător al Premiului Oscar -, care se încheie exact în momentul în care ecranul ajunge în poziţia sa finală. Pe display apare şi o animaţie grafică, special concepută de BMW User Interface Design pentru My Mode Theatre. În acelaşi timp, parasolarele pentru geamurile laterale şi lunetă sunt închise, iar iluminarea ambientală din spatele automobilului este redusă.

Cu o funcţie de zoom, conţinutul programului de divertisment poate fi redat în raport lăţime-înălţime de 16:9, 21:9 sau chiar 32:9 (conţinutul va fi decupat la mărire). Rezoluţia excepţional de mare de afişare de aproximativ 8000 pixeli × 2000 pixeli pe coloană de ecran asigură o experienţă vizuală clară şi detaliată atunci când vă bucuraţi de filme de cinema la calitate ultra HD. Sistemul integrat de sonorizare Bowers & Wilkins Diamond Surround oferă o experienţă sonoră high-end şi cu mai multe faţete.

Înclinarea ecranului poate fi reglată prin operarea tactilă folosind meniul de control al sistemului de divertisment în maşină. Acest lucru asigură o experienţă cinematografică ideală cu confort maxim în fiecare poziţie a scaunului. Câmpurile tactile corespunzătoare, care sunt folosite şi pentru a selecta formatul ecranului şi volumul, sunt aranjate pe marginile din dreapta şi din stânga ale ecranului, pentru a putea fi utilizate cu uşurinţă de către toţi pasagerii din spate. Alternativ, pasagerii pot controla sistemul de divertisment folosind panourile de control integrate în mânerele uşilor.

Sistemul de divertisment în maşină al viitorului oferă posibilitatea de a vă bucura şi de beneficiile unui smart TV extrem de modern în timpul călătoriei. O conexiune online cu transmisie de date rapidă şi fiabilă este baza pentru streaming de conţinut. BMW Group este un pionier în implementarea standardului radio mobil 5G în automobile. Avanpostul tehnologic BMW iX este primul automobil premium din lume care utilizează acest standard pentru transmiterea datelor. În viitor va fi folosit şi în alte modele precum BMW i4. Cu o lăţime de bandă de date extrem de mare şi o latenţă scăzută, oferă condiţii ideale pentru o experienţă de streaming fără restricţii cu sistemul de divertisment în maşină al viitorului (viteza de streaming depinde de acoperirea reţelei disponibilă local).

My Mode Theatre și BMW Theatre Screen au fost prezentate publicului la ediția din 2022 a Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 7 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *