Visa consideră că industria europeană de încărcare a vehiculelor electrice ar trebui să își stabilească drept obiectiv să ofere consumatorilor libertatea de a plăti prin metoda preferată – în primul rând, prin adoptarea plăților în sistem deschis și interoperabil.
În prezent, nu există un standard larg răspândit în industrie pentru acceptarea plăților la punctele de încărcare a vehiculelor electrice. Consumatorii din Europa, adesea, nu au posibilitatea de a alege metoda de plată și sunt forțați să utilizeze o singură opțiune (de exemplu, înrolarea într-o aplicație sau program de furnizor) sau ajung chiar în situația să nu-și poată încărca vehiculul deoarece nu dețin abonamentul necesar. Doar un număr mic de țări europene, un exemplu fiind Germania, au legiferat în favoarea unei abordări standardizate.
Pentru a ajuta la îmbunătățirea experienței consumatorilor, Visa lansează o consultare cu producătorii de puncte de încărcare a vehiculelor electrice și alți lideri din industrie, cu scopul de a identifica barierele și soluțiile pentru acceptarea pe scară largă a plăților interoperabile contactless și digitale.
Visa a anunțat, de asemenea, că va deveni prima companie din industria serviciilor financiare și a plăților care se va alătura Charging Interface Initiative (CharIN) ca membru cu drepturi depline. CharIN promovează standarde globale la încărcarea vehiculelor și reunește participanți de pe întregul lanț valoric al mobilității electrice, cu scopul de a dezvolta o infrastructură globală, un protocol sigur de încărcare și de plată și noi tehnologii care să faciliteze tranziția către vehiculele electrice și să încurajeze adoptarea, mai rapid, pe scară largă. În calitate de membru CharIN, Visa își propune să-și folosească expertiza în domeniul plăților pentru a sprijini aceste obiective.
„Credem că adoptarea pe scară largă a vehiculelor electrice este esențială pentru a ajuta Europa să își atingă obiectivele privind neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon. Garantarea faptului că oamenii pot plăti cu ușurință la încărcare este esențială dacă dorim ca aceștia să decidă în favoarea vehiculelor electrice. Deocamdată, nu este cazul. Credem că acest lucru trebuie să se schimbe, astfel încât consumatorii să beneficieze de alegerea pe care o merită. Vrem să avem un rol în găsirea unor soluții la această provocare, motiv pentru care am lansat o dezbatere în industrie cu privire la modul în care plățile contactless și digitale pot fi acceptate ca standard”, a declarat Charlotte Hogg, CEO al Visa Europa.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
