Economice

Dumbrăveanu, ANRE: Dacă vom reglementa preţul energiei, România va fi direct condamnată la Curtea Europeană de Justiţie

„Toţi consumatorii casnici vor beneficia de această ordonanţă privind compensarea facturilor, dar compensările nu ar trebui să fie pentru toţi. Eu, de exemplu, nu am nevoie să fiu susţinut. Ar trebui identificaţi consumatorii vulnerabili”, a spus el, în conferinţa „Criza energetică – soluţii la problemele momentului”, organizată de DC News.

În opinia sa, această ordonanţă suspendă piaţa cu amănuntul şi descurajează consumatorii să îşi schimbe furnizorul.

„De asemenea, descurajează furnizorii de a avea un management al achiziţiilor şi de a-şi optimiza costurile operaţionale, descurajează consumul eficient şi până la urmă şi consumatorii finali trebuie să participe la această piaţă. O susţinere îndelungată a facturilor din bugetul de stat va crea iluzia unor preţuri mici şi va duce la alocarea către consum a unor resurse ale statului care ar trebui folosite pentru dezvoltare”, a susţinut Dumbrăveanu.

El consideră că în această perioadă, în care sunt aplicate măsuri de susţinere a consumatorilor din partea bugetului de stat, ar trebui să fie adoptată o strategie.

Întrebat ce ar trebui să facă statul după 31 martie, el a răspuns: „Am câteva idei despre ce nu ar trebui făcut. Este o părere personală şi am argumente. În opinia mea, nu trebuie trecut la preţuri reglementate în niciun caz. Preţurile reglementate reprezintă un model de piaţă socialist, care a funcţionat foarte bine când toate pieţele erau reglementate. În condiţiile în care restul pieţelor sunt libere, să ai o piaţă de energie reglementată este anacronic. Este profund ilegal şi încalcă legislaţia europeană profund şi tratatul de liberă circulaţie a mărfurilor, pentru că se creează bariere”.

Dumbrăveanu a amintit că România a fost deja condamnată printr-o decizia a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru impunerea de bariere de tranzacţionare unui producător.

„În plus, există o cauză la CJUE care nu a fost stinsă, pentru măsura de a acorda gaze din producţia internă cu prioritate consumatorilor din România. Aceasta a fost adormită dar resuscitată de OUG 118, dar nu e închisă nici acum, deci nici nu mai este nevoie de infringement, se trece direct la condamnarea României”, a susţinut reprezentantul ANRE.

The post Dumbrăveanu, ANRE: Dacă vom reglementa preţul energiei, România va fi direct condamnată la Curtea Europeană de Justiţie appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *