Flux-stiri

Bugetarii vor primi vouchere de vacanță. Guvernul a adoptat OUG

Voucherele de vacanță din 2019 și 2020 vor putea fi folosite până în decembrie 2021Voucherele de vacanță din 2019 și 2020 vor putea fi folosite până în decembrie 2021

  • Guvernul a adoptat OUG privind acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari
  • „Măsura va încuraja practicarea turismului intern în extrasezon”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și Turismului

Guvernul a adoptat vineri Ordonanța de Urgență privind acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari, în cuantum de 1.450 lei, până la data de 31 decembrie 2026.

„Astăzi, în cadrul ședinței de Guvern, a fost promovată reluarea acordării voucherelor de vacanță pentru angajații din sectorul bugetar. Ținta reglementării a fost atât asigurarea refacerii capacității de muncă și creșterea productivității beneficiarilor, cât și stimularea dezvoltării turismului intern. Subliniez acest lucru, pentru că această măsură trebuie să fie corelată cu asigurarea unui mediu concurențial sănătos. Din acest motiv, actul normativ adoptat exclude de la posibilitatea acceptării acestor vouchere de vacanță pe acei operatori economici care au o conduită neconformă cu reglementările fiscale și urmărește, în perspectivă, creșterea gradului de colectare a creanțelor bugetare”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului.

Mai exact, acceptarea voucherelor de vacanță, acordate de instituțiile publice, se adresează doar unităților afiliate care nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, mai vechi de 90 de zile.

Totodată, de la 1 aprilie 2022, unitățile afiliate sunt obligate să transmită facturile emise titularilor în sistemul naţional RO e-Factura.

„În actualul context epidemiologic, a fost necesară și prelungirea valabilității voucherelor de vacanță emise în ianuarie 2019 – decembrie 2020, indiferent de suport, până la data de 30 iunie 2022. Decizia a fost luată în condițiile în care o parte dintre vacanțele achiziționate de români în perioada pandemică, prin această metodă de plată, nu au putut fi derulate corespunzător. De asemenea, măsura va încuraja practicarea turismului intern în extrasezon. În perioada 2022 – 2026, voucherele de vacanță urmează să fie emise doar pe suport electronic”, transmite sursa citată.

The post Bugetarii vor primi vouchere de vacanță. Guvernul a adoptat OUG appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 19 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *