stiinta

Cancerul mamar se răspândește mai agresiv noaptea, arată un nou studiu

Atunci când persoanele bolnave închid ochii noaptea, cancerul mamar se trezește și începe să se răspândească.

Aceasta este descoperirea năucitoare făcută în cadrul unui studiu, publicat în Nature, care răstoarnă ipoteza că metastaza cancerului de sân are loc în același ritm non-stop.

Rezultatul poate schimba în viitor modul în care medicii colectează probe de sânge de la persoanele cu cancer, spun cercetătorii.

Cancerul mamar, privit dintr-o altă perspectivă

„În opinia noastră, aceste descoperiri pot indica necesitatea ca profesioniștii din domeniul sănătății să înregistreze în mod sistematic momentul la care efectuează biopsiile”, spune Nicola Aceto, profesor de oncologie moleculară la ETH Zurich, din Elveția, și autor principal al studiului.

„Acest lucru ar putea face ca datele să fie cu adevărat comparabile”, spune el, potrivit Science Alert.

Cercetătorii au dat peste acest subiect pentru prima dată atunci când au observat o diferență inexplicabilă în numărul de celule tumorale circulante din probele analizate în diferite momente ale zilei.

„Unii dintre colegii mei lucrează dimineața devreme sau seara târziu; uneori ei analizează sângele la ore neobișnuite”, spune Aceto.

Un experiment pe șoareci

Șoarecii care păreau să aibă un număr mult mai mare de celule canceroase circulante decât oamenii au oferit un alt indiciu: șoarecii dorm în timpul zilei, când se prelevează cel mai adesea probe de sânge.

Pentru a investiga ce se întâmplă, cercetătorii elvețieni au studiat 30 de femei cu cancer de sân (21 de pacienți cu cancer de sân precoce care nu au metastazat și nouă pacienți cu boală metastatică în stadiul IV).

Ei au descoperit „un model izbitor și neașteptat”: cele mai multe celule tumorale circulante (78,3%) au fost găsite în probe de sânge care au fost prelevate noaptea, în timp ce o cantitate mult mai mică a fost găsită în probele din timpul zilei.

Atunci când cercetătorii le-au injectat șoarecilor celule de cancer mamar și au luat probe de sânge în timpul zilei, au găsit același rezultat. Celulele tumorale circulante au fost mult mai mari atunci când șoarecele era în repaus.

Interesant este că celulele canceroase colectate în timpul perioadei de repaus au fost „foarte predispuse la metastazare, în timp ce celulele tumorale circulante generate în timpul fazei active sunt lipsite de capacitatea metastatică”, au spus cercetătorii.

Analiza genetică a arătat că celulele tumorale prelevate de la șoareci și oameni aflați în repaus și-au reglat expresia genelor mitotice. Acest lucru le face mai bune la metastazare, deoarece genele mitotice controlează diviziunea celulară.

Cercetătorii au efectuat experimente în care le-au provocat unor șoareci jet lag schimbând rutina lumină-întuneric. Confruntarea cu ritmul circadian a dus la o scădere masivă a concentrației de celule tumorale circulante la șoareci.

În căutare de noi tratamente

Într-un alt experiment, cercetătorii vrut să testeze dacă administrându-le șoarecilor hormoni similari cu cei găsiți în organism atunci când ei sunt treji va afecta numărul de celule tumorale circulante atunci când șoarecele este în repaus.

Ei le-au injectat șoarecilor testosteron, insulină (un hormon care face posibilă transformarea zahărului în energie) și dexametazonă (o substanță chimică sintetică care acționează precum cortizolul, hormonul stresului).

Cercetătorii au descoperit o „reducere vizibilă” a numărului de celule tumorale circulante dintr-o probă de sânge prelevată în perioada de repaus (când cancerul mamar ar fi în mod normal cel mai agresiv).

„Cercetarea noastră arată că evacuarea celulelor canceroase circulante din tumoarea originală este controlată de hormoni precum melatonina, care ne determină ritmurile zilei și nopții”, spune Zoi Diamantopoulou, prim autor al studiului și cercetător în oncologie moleculară la ETH Zurich.

Vă recomandăm să citiți și:

Inteligența artificială a identificat cea mai scurtă cale spre fericirea umană

O nouă procedură pentru tratarea bolilor de ochi? Cercetătorii au dezvoltat un microac demn de filme de groază

Cercetătorii au identificat o proteină cheie pentru inhibarea multiplicării virusului gripal

Lumina albastră: știm că ne afectează ceasul intern, dar ce efecte are asupra pielii?

Articolul Cancerul mamar se răspândește mai agresiv noaptea, arată un nou studiu apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 5 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *