Francezii de la Carrefour fac un nou pas spre digitalizarea accelerată a companiei care va avea efecte atât intern cât și în relația ci clienții finali. Potrivit unui anunț al companiei citat de See News, retailerul a încheiat un parteneriat strategic cu Meta, compania care deține Facebook, Instagram și WhatsApp, pentru a sprijini transformarea digitală în România, Franța, Italia, Spania, Polonia, Belgia, Taiwan, Argentina și Brazilia.
Parteneriatul va permite Carrefour să îmbunătățească experiențele digitale ale clienților și a celor 320.000 de angajați din cele nouă țări integrate ale grupului, se arată într-un comunicat de presă.
„Acest parteneriat cu Meta reflectă interesul puternic al Carrefour față de domeniul tehnologiei și transformarea sa într-o companie digitală de retail”, a declarat Elodie Perthuisot, director executiv al grupului Carrefour pentru comerț electronic, date și transformare digitală.
Colaborarea cu Meta va acoperi numeroase aspecte ale activității Carrefour, de la comunicarea internă și experiența angajaților până la relațiile cu clienții, publicitatea digitală și digitalizarea pliantelor, comunicarea locală și comerțul social. Ea va include mai multe platforme și servicii Meta: Facebook, Instagram, WhatsApp, Messenger și Workplace.
Pe plan local, Carrefour a anunțat recent că toate magazinele noi pe care le va deschide vor avea exclusiv case self service.
“Focusul nostru este ca următoarele Hipermarketuri și Marketuri să fie 100% Self Service”, au declarat pentru Economica.net oficialii Carrefour după ce, la mijlocul lunii martie, au inaugurat, la Sfântu Gheorghe, primul hipermarket 100% Self Check-out al rețelei și al 41-lea în total.
Carrefour este prezent în România din 2001. Acesta operează o rețea de 37 de hipermarketuri, 262 de supermarketuri și 50 de magazine de proximitate. Deține, de asemenea, platforma de livrări Bringo.
Cu sediul în Menlo Park, California, Meta este organizația mamă a Facebook, Instagram și WhatsApp.
The post Carrefour a bătut palma cu Meta, compania care deține Facebook și WhatsApp, pentru a-și pune în practică planurile de digitalizare accelerată appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
