Carrefour și-a micșorat suprafața de birouri închiriată în Green Court. Dacă în 2015 retailerul a închiriat aproape 7.000 de mp, contractul de închiriere a fost prelungit anul trecut, însă pentru o suprafață mai mică, de 5.300 de mp. E o tendință care s-a evidențiat în piața imobiliară în ultimul an, pe fondul pandemiei, când angajații au stat mai mult acasă decât la birou.
Pandemia a modificat preferințele de lucru ale angajaților din întreaga lume, iar companiile au fost nevoite să schimbe sistemul și să fie mai flexibile. În majoritatea dintre cazuri, angajații lucrează în sistem hibrid. La fel și angajații Carrefour în România. Mai puțin timp la birou a însemnat reducerea suprafeței pe care compania a închiriat-o.
„Carrefour a implementat un mod de lucru hibrid pentru angajații de la sediu, cu trei zile pe săptămână de la birou sau din orice hub, oferind acestora posibilitatea de a-și alege locul de unde să-și desfășoare activitatea. Decizia a fost luată în urma unor serii de workshop-uri și feedback-uri de la angajați pentru a fi identificate soluții locale potrivite atât pentru oameni, cât și pentru business, atât la nivelul local al organizației, cât și de grup.
În contextul în care prezența la birou nu mai este de 100%, s-a decis reducerea suprafeței birourilor și a fost implementat conceptul de smart office prin care angajații Carrefour își pot rezerva biroul de la care să își desfășoare activitatea. Încă de la sfarsitul anului trecut, au fost făcute investiții pentru modernizarea spațiului de birouri, dar și pentru a crea mai multe săli de întâlnire. Totodată s-a digitalizat spațiul de lucru. De la echipamente la platforme precum Check-In, Workplace (comunicare internă), SWOW (ghid interactiv pentru angajați) până la aplicații din suita Google și la webinarii”, a răspuns la solicitarea Economica.net, Alina Gamauf, Director Resurse Umane, Corporate Affairs & CSR Carrefour România.
Tot mai multe multinaționale au ales să-și reducă din spațiile închiriate. BCR a renunțat tot la un sfert din birourile din București, iar Oracle la o treime.
Orange a plecat din Green Court
Din complexul de birouri Green Court a plecat și Orange, care închiriase în 2015, opt din cele 12 etaje ale clădirii A, adică aproape 14.000 de mp. Pe lângă sediul din Europe House, pe care l-a păstrat, compania a închiriat anul trecut spații de birouri în clădirea Tandem dezvoltată de Forte Partners, acolo merg la birou angajații fostului operator de servicii fixe Telekom, cumpărat anul trecut de Orange. Anunțul a fost făcut la finele lui 2022 chiar de către CEO-ul Orange Romania Communication, Andrei Popovici, pe rețeaua de socializare Linkedin.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.