stiinta

Cea mai mare cometă observată vreodată este de mărimea unei planete mici

O megacometă de mărimea unei planete mici este, în mod oficial, cea mai mare observată vreodată de oamenii de ştiinţă. Este vorba despre cometa 2014 UN271/(Bernardinelli-Bernstein) care a fost descoperită în urmă cu aproape opt ani.

Calculele au fost făcute în mai mulți ani și au arătat că obiectul spațial are diametrul de 137 de kilometri, adică distanţa dintre Londra și Birmingham.

Cometa este de peste zece ori mai mare decât dimensiunea meteoritului despre care se crede că a dus la dispariția dinozaurilor în urmă cu 65 de milioane de ani.

„Am confirmat estimarea. Este cea mai mare cometă din Norul Oort descoperită vreodată”, a declarat, pentru New Scientist, Emmanuel Lellouch de la Observatorul din Paris.

Cometa a fost vizibilă cu ochiul liber timp de aproximativ 18 luni

Lellouch şi echipa sa au descoperit adevărata dimensiune a cometei folosind radiotelescopul Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) din Chile, care a examinat radiaţiile create de cometă.

Potrivit NASA, Norul Oort este cea mai îndepărtată regiune a sistemului solar. Acesta este descris ca fiind o „bulă mare, cu pereţi groşi, formată din bucăţi de gheaţă şi resturi spaţiale”. Unele dintre aceste bucăţi sunt de mărimea unor munţi şi chiar mai mari şi ar putea exista trilioane de elemente.

Cometa este de două ori mai mare decât corpul ceresc Hale-Bopp care a fost descoperit în 1995 de doi astronomi amatori, Alan Hale din New Mexico şi Thomas Bopp din Arizona.

Hale a declarat pentru revista Time în 1997: „De îndată ce m-am uitat am văzut un obiect neclar în apropiere. A fost ciudat, pentru că mă uitasem la M70 cu câteva săptămâni mai devreme şi obiectul nu fusese acolo.”

Cometa a fost vizibilă cu ochiul liber timp de aproximativ 18 luni, făcând deliciul observatorilor de stele în anii 1990.

Un alt obiect spaţial cunoscut sub numele de 95P/Chiron, care orbitează între Saturn şi Uranus, este mai mare, având 209 kilometri, dar oamenii de ştiinţă nu pot decide dacă este o cometă sau o planetă mică.

Articolul Cea mai mare cometă observată vreodată este de mărimea unei planete mici apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *