Un medic de pe TikTok a explicat cele mai periculoase poziții sexuale, care pot provoca fracturi de penis și alte probleme la fel de grave.
„Dacă există o împingere neregulată sau dacă mișcările celor doi parteneri nu sunt sincronizate, aceasta ar putea duce la alunecarea bărbatului, care își poate fractura penisul de osul pubian al femeii,” spune dr. Karan Raj.
Studiul la care pare să se refere dr. Karan Raj este „Mecanisme de predispoziție a fracturii penisului și rezultate pe termen lung privind funcțiile erectile și de ejaculare”.
În ceea ce privește poziția, el susține că poziția „călăreței” inversă este cea mai periculoasă, notează IFLScience.
„Aceasta este cea mai periculoasă poziție sexuală, conform științei și este cauza a 50% din fracturile de penis”, explică dr. Karan Raj.
Actul sexual heterosexual, cea mai frecventă cauză a fracturii penisului
În studiu publicat în Advances in Urology, pacienții care s-au prezentat la trei spitale de urgență, între 2000 și 2013, cu suspiciuni de fracturi de penis au fost întrebați despre simptome, mecanismul traumei, poziția sexuală în care se aflau când s-a întâmplat, precum și despre „funcțiile erectile și de ejaculare” pe termen lung și dacă erau „normale sau anormale”.
Studiul a constatat că actul sexual heterosexual a fost cea mai frecventă cauză a fracturii de penis (66,7 % din fracturile observate), urmată de manipularea penisului (14,3 %) și de actul sexual homosexual (9,5%), în timp ce 9,5% dintre pacienți au preferat să nu dezvăluie cum s-a întâmplat.
Dintre cei care și-au rănit penisul în timpul actului sexual heterosexual, în 50% dintre cazuri femeia era deasupra. Dr. Raj susține că este vorba despre poziția „călăreței”inversă.
Poziția „câinelui” a fost următoarea cea mai periculaosă, 28,6% dintre pacienți au spus că se aflau în această poziție când și-au fracturat penisul.
92,9% dintre pacienți au raportat că faceau sex vaginal în momentul rănirii, în timp ce 7% practicau sexul anal.
În relațiile homosexuale, jumătate dintre pacienți au raportat că partenerul se afla deasupra, iar jumătate că făceau sex în poziția „câinelui”.
De ce se fracturează penisul când femeia este deasupra?
„Ipoteza noastră este că, atunci când femeia este deasupra, controlează de obicei mișcarea cu întreaga greutate corporală aterizând pe penisul erect, neputând să o întrerupă atunci când penetrarea este greșită, deoarece pe femeie nu o doare”, scriu autorii studiului.
„Atunci când bărbatul controlează mișcarea, are șanse mai mari să oprească penetrarea ca răspuns la durere.”
Cu toate acestea, autorii studiului spun că nu pot fi complet siguri de cauza fracturării penisului, având în vedere natura leziunii.
„Informațiile despre felul cum s-a întâmplat fractura de penis sunt obținute de la pacienți. Având în vedere intimitatea și tabuurile din viața sexuală a acestora, în condiițile în care o pătrime a omis detalii, nu se știe adevăratul motiv”.
Citește și:
Există o legătură între mărimea nasului și cea a penisului
Chirurgii au reușit să reatașeze penisul unui bărbat la o zi după ce acesta a fost amputat
Un miliardar a murit în timpul unei operaţii de mărire a penisului
Articolul Cele mai periculoase poziții sexuale din cauza cărora partenerii ajung la spital apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
