Cercetătorii au descoperit cum să-i „dea volum” vocii interioare. Progresele recente în tehnologia interfețelor creier-computer (BCI) ar putea face mai ușoară ca niciodată redarea vorbirii pentru persoanele care și-au pierdut capacitatea de a comunica.
Într-un nou studiu revoluționar, cercetători de la Universitatea Stanford (SUA) au anunțat că au găsit o metodă prin care să-i „dea volum” vocii interioare a persoanelor care nu mai pot vocaliza, reducând considerabil efortul necesar pentru a interacționa cu familia și prietenii, spre deosebire de BCI-urile tradiționale, care le cereau pacienților să depună un efort semnificativ atunci când încercau să vorbească.
Studiul a fost publicat în revista Cell.
Erin Kunz, neurocercetător la Stanford și coautor al studiului, a declarat că ideea de a traduce gândurile direct în vorbire a apărut din grija față de participanții la experimentele BCI, mulți dintre ei suferind de boli precum scleroza laterală amiotrofică (ALS), care slăbește mușchii căilor respiratorii și, în final, face vorbirea imposibilă.
Cercetătorii au descoperit cum să-i „dea volum” vocii interioare
În mod obișnuit, BCI-urile pentru pacienții cu ALS sau alte afecțiuni care împiedică vorbirea le cer acestora să încerce efectiv să articuleze cuvintele, lăsându-i computerului sarcina de a le reda. Dar, așa cum au observat Kunz și colegii săi, acest proces îi obosea vizibil. A apărut întrebarea: dacă am putea sări peste acest efort fizic și să traducem direct gândurile în vorbire?
„Dacă am putea decoda acest lucru, am putea evita efortul fizic. Ar fi mai puțin obositor, ceea ce le-ar permite să folosească sistemul pentru perioade mai lungi”, a spus Kunz.
Casey Harrell, pacient cu ALS și voluntar într-un studiu clinic BCI de lungă durată, deja participase la sesiuni în care încerca să vorbească în timp ce electrozii din creier îi înregistrau activitatea neuronală. Vara trecută, povestea lui a atras atenția publicului, după ce BCI-ul experimental i-a redat abilitatea de a comunica folosindu-se doar de undele cerebrale, de încercările sale de a articula și de înregistrări vechi din interviuri de podcast realizate înainte ca boala să-i răpească vocea.
În noua fază a cercetării, însă, s-a constatat că sistemele nu reușeau să decodeze cu precizie ce cuvinte gândea. Echipa a antrenat atunci modele de Inteligență Artificială (AI) personalizate pentru a lega mai eficient gândurile de cuvinte, reușind să traducă fraze complexe precum „Nu știu de cât timp ești aici” cu mult mai multă acuratețe.
Totuși, lucrând cu un domeniu atât de intim precum gândurile, cercetătorii au descoperit un efect secundar neașteptat: uneori, computerul detecta și reda cuvinte pe care participanții nu intenționau să le spună, divulgând gânduri personale ce nu îi erau destinate comunicării, scrie Futurism.
Un pas înainte în a-i ajuta pe cei care suferă de scleroză laterală amiotrofică
„Am vrut să aflăm dacă există riscul ca sistemul să decodeze cuvinte pe care subiecții nu doreau să le exprime”, a spus Kunz. Și se pare că răspunsul a fost afirmativ.
Pentru a preveni această invadare a intimității, unul dintre scenariile distopice temute când vine vorba de BCI-uri, echipa Stanford a introdus o „parolă mintală” specială care să activeze și să dezactiveze decodarea. Cuvântul-cheie trebuia să fie suficient de neobișnuit pentru a evita detectarea accidentală, așa că au ales expresia „Chitty Chitty Bang Bang”, titlul unui roman fantasy din 1964 semnat de Ian Fleming.
În mod surprinzător, metoda a funcționat excelent: când participanții își imaginau parola înainte și după fraza dorită, computerul răspundea corect în 98,75% dintre cazuri.
Deși acest studiu-pilot a fost conceput ca o „demonstrație”, după cum a spus Kunz, reprezintă totuși un pas important înainte, reușind să ofere nu doar o metodă mai eficientă de comunicare, ci și o garanție a confidențialității gândurilor utilizatorilor.
Vă recomandăm să citiți și:
De ce dormim diferit în funcție de vârstă?
Strategia foarte simplă prin care putem ușura stresul financiar
Un medicament pentru hipertensiune ar putea încetini îmbătrânirea
Unii câini ar putea detecta mirosul bolii Parkinson
Articolul Cercetătorii au descoperit cum să-i „dea volum” vocii interioare pentru a-i ajuta pe cei care nu pot vorbi apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
