stiinta

Cézanne, „părintele picturii moderne” care nu a fost apreciat în timpul vieții sale

Astăzi, mulți critici îl consideră pe Paul Cézanne drept „părintele picturii moderne”, însă, pentru mare parte din viața sa, artistul a fost aparent un ratat. Cézanne a vândut puține picturi și nu a câștigat premii. A fost susținut de tatăl său și ajutat de scriitorul Émile Zola, prietenul său din copilărie. Abia în ultimul deceniu din viață, măreția sa a fost recunoscută.

Paul Cézanne s-a născut în Aix-en-Provence, Franța, la 19 ianuarie 1839. Tatăl său, Louis-Auguste, a fost un pălărier care a devenit mai apoi un bancher de succes. În copilărie, Cézanne era temperamental și mereu furios, iar orice fel de critică îl enerva. Însă, familia sa l-a înțeles, iar tânărul Cézanne a petrecut multe zile fericite plimbându-se prin pădure cu Zola și alți prieteni.

Cézanne a primit o educație clasică la Collège de Bourbon și a studiat pictura în Aix. După perioade scurte la facultatea de drept și la banca tatălui său, Cézanne a plecat la Paris pentru a studia pictura. Fiind neliniștit, acesta se întorcea des la Aix. De asemenea, Cézanne a petrecut multe veri pictând peisaje lângă casa suburbană a tatălui său.

Abia la vârsta de 60 de ani, măreția lui Cézanne a fost recunoscută

În timpul războiului franco-prusac, în 1870, Cézanne a fugit în L’Estaque, lângă Marsilia, pentru a nu se implica. Acesta a fost însoțit de Hortense Fiquet, care i-a fost model de mai multe ori. În 1872 s-a născut fiul lor, Paul. Temându-se că tatăl său îl va dezmoșteni dacă va afla despre copil, Cézanne a amânat căsătoria oficială până când Louis-Auguste a murit în 1886.

Cézanne a participat la prima expoziție de pictură impresionistă în 1874, deși s-a rupt de impresioniști mai târziu. Acesta era mult mai preocupat de structură, masă și culoare decât de efectele trecătoare (impresii) produse de lumină.

Sursa foto: Profimedia

Abia când Cézanne a ajuns la vârsta de 60 de ani, galeriile și muzeele au început să-i solicite lucrările. Chiar și cu noul său succes, Cézanne nu și-a depășit niciodată tendințele antisociale, însă a continuat să picteze chiar până la o săptămână înainte de moarte, la 22 octombrie 1906.

Cézanne a fost o influență pentru majoritatea pictorilor din secolul XX

Majoritatea pictorilor din secolul XX au fost influențați de Cézanne. Acesta a abandonat perspectiva și a folosit planuri suprapuse pentru a conferi profunzime obiectelor. Cézanne a inventat o modalitate de modelare a formelor tridimensionale pictând în pete de culoare: nuanțe calde pentru planuri care avansează, nuanțe reci pentru planurile în retragere, scrie Britannica.

Cézanne a pictat din natură, dar nu a ezitat să deformeze o structură sau să-i schimbe culoarea pentru a-i conferi un efect psihologic sau pentru a îndeplini nevoile compoziției sale. Cele mai bune lucrări semnate de Cézanne sunt expresii senine, dar puternice, ale formelor în spațiu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Theodor Pallady, marele pictor român care a influențat opera „La Blouse Roumaine”

Viața marelui Pablo Picasso, artistul care a schimbat în mod radical arta

Experții au descoperit motivul pentru care Vincent van Gogh suferea de „delir”

Locul în care Vincent van Gogh ar fi pictat ultimul său tablou a fost găsit

Articolul Cézanne, „părintele picturii moderne” care nu a fost apreciat în timpul vieții sale apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *