El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă organizată după şedinţa conducerii PNL, dacă urmează blocarea angajărilor la stat sau reducerea sporurilor, având în vedere informaţiile apărute privind reducerea cheltuielilor publice cu aproximativ 20 de miliarde de lei, având în vedere că în primul trimestru al anului au fost încasări la buget mai mici decât cele aşteptate.
„Din analiza cifrelor financiare pe primul trimestru, rezultă foarte clar că există un deficit şi deficitul acesta nu trebuie să continue să producă efecte pe următoarele nouă luni, motiv pentru care am cerut domnului ministru şi întregului Cabinet, tuturor ordonatorilor de credit să analizeze şi să gândească reducerea cheltuielilor în sensul reducerii unor sume de bani care să denote o mai bună chibzuială a ceea ce înseamnă gestionarea fondurilor. Nu se pune problema reducerii salariilor, nu se pune problema reducerii investiţiilor. Discutăm despre o analiză care se va desfăşura la nivelul Ministerului de Finanţe, în deplină coordonare cu celelalte ministere. Vă rog să nu inducem niciun fel de temere către oameni că ar urma să se… sau că s-ar fi gândit măcar cineva la reducerea salariilor sau a altor venituri. Aici este vorba doar de chibzuiala cheltuielilor la bunuri şi servicii, la alte cheltuieli care în momentul de faţă, la nivelul fiecărui ordonator de credite, pot fi făcute”, a explicat Ciucă.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
