În special, WhatsApp este invitată să arate modul în care intenţionează să comunice orice actualizări viitoare ale condiţiilor sale de utilizare şi să facă acest lucru astfel încât consumatorii să poată înţelege cu uşurinţă implicaţiile unor astfel de actualizări şi să poată decide în mod liber dacă doresc să utilizeze în continuare WhatsApp după aceste actualizări.
De asemenea, companiei i se solicită să clarifice dacă obţine venituri din politicile comerciale referitoare la datele utilizatorilor.
O primă scrisoare s-a trimis în ianuarie, deoarece mai multe actualizări ale condiţiilor sale de utilizare efectuate în 2021 au fost problematice pentru consumatori. Ca răspuns, WhatsApp a demonstrat că a furnizat utilizatorilor informaţiile necesare cu privire la astfel de actualizări, inclusiv prin intermediul unor notificări în aplicaţie sau al serviciului său de asistenţă.
Cu toate acestea, informaţiile sunt furnizate de WhatsApp într-un mod insistent şi sunt considerate insuficiente şi derutante pentru utilizatori. WhatsApp are acum la dispoziţie o lună pentru a le demonstra autorităţilor de protecţie a consumatorilor că practicile sale respectă legislaţia UE privind protecţia consumatorilor.
Comisia a publicat recent un document care prezintă o imagine de ansamblu a acţiunilor anterioare ale acestei reţele, cuprinzând o analiză prospectivă a tendinţelor pieţei care afectează drepturile consumatorilor şi asupra căruia reţeaua CPC îşi va concentra activităţile în următorii doi ani.
„WhatsApp trebuie să se asigure că utilizatorii înţeleg ceea ce acceptă şi modul în care datele lor cu caracter personal sunt utilizate în scopuri comerciale, în special pentru a oferi servicii unor parteneri de afaceri. Mă aştept în continuare ca WhatsApp să respecte pe deplin normele UE care protejează consumatorii şi drepturile lor fundamentale”, a declarat Didier Reynders, comisarul pentru Justiţie.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
