Economice

Compania de software Realworld Eastern Europe vizează o expansiune accelerată în Europa Centrală și de Est

Expansiunea accelerată a companiei a făcut ca, în prezent, Realworld Eastern Europe să includă în portofoliu proiecte împărțite egal între piața locală și cea internațională. Programele complexe, implementate cu succes, au permis echipelor să atingă un grad de maturitate și profesionalism care reprezintă baza pentru extinderea business-ului atât în piețele existente, cât și în cele noi.

De altfel, cererea mare pentru soluții specializate a dus la o creștere accelerată a business-ului, care a atins o valoare de peste 3 milioane de euro în 2021. Ascensiune se menține și pentru primul trimestru din 2022, Realworld Eastern Europe înregistrând un avans cu 10% versus perioada similară a anului trecut. 

Un alt aspect important este faptul că această dezvoltare a fost susținută, în mod echilibrat, atât de atragerea unor clienți noi, cât și de un grad mare de retenție a celor existenți, pentru unii dintre aceștia compania implementând o serie de soluții de peste 20 de ani. 

„Maturizarea pieței locale în zona automatizării și digitalizării proceselor ne avantajează atât din perspectiva cifrei de afaceri, cât și a experienței acumulate. Proiectele din România sunt o carte de vizită pentru compania noastră, care ne va permite să ne extindem și mai mult internațional. La rândul lor, proiectele de peste hotare vor reprezenta oportunitatea de a consolida reputația Realworld Eastern Europe ca furnizor regional pentru soluții de software specializat”, a declarat Bogdan Hebean, Managing Director  Realworld Eastern Europe.

Principala zonă de servicii din portofoliul companiei o reprezintă soluțiile de tip GIS, care permit organizațiilor să creeze hărți geografice asociind diverse date descriptive, folosite pentru analiza informațiilor și rezolvarea unor probleme complexe.

Printre principalele aplicații se numără identificarea problemelor, administrarea reacțiilor la diverse evenimente, stabilirea priorităților, monitorizări, prognoze și identificarea trendurilor. Un alt segment important este reprezentat de soluțiile de automatizare și orchestrare de procese, precum și de cele de digitalizare a proceselor de mentenanță (CMMS).

Activă pe piețe majore din Europa, unde deservește clienți de top, precum Deutsche Telekom, compania este implicată în proiecte pe termen lung în Germania, incluzând un program de peste cinci ani în plină desfășurare. Totodată, există și o diversitate de proiecte cu implementarea mai scurtă, executate pentru clienți din Marea Britanie, Danemarca, Letonia, Spania și Orientul Mijlociu.

Realworld Eastern Europe, companie fondată în 1998, este parte din holding-ul olandez Realworld Systems, cu prezență în Olanda, Germania, Marea Britanie, Indonezia, Africa de Sud, Australia și Ungaria. 

Compania oferă servicii profesionale şi produse GIS pentru organizațiile care dezvoltă şi exploatează reţele şi infrastructuri distribuite geografic, ca de exemplu: telecomunicaţii, alimentare cu apă şi canalizare, transportul şi distribuţia energiei electrice şi a gazului. În plus, compania dezvoltă și livrează soluții de gestionare a mentenanței și de digitalizare. 

Realworld Eastern Europe dispune de o echipă de consultanți GIS, cu o experienţă de peste 10 de ani în achiziţionarea şi prelucrarea datelor geospaţiale, precum şi dezvoltarea şi implementarea de soluţii GIS pentru clienţii din întreaga lume. 

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *