- Bebeluşii în pampers aşteaptă viitorul, au numele, data de naştere şi numărul de telefon scrise cu pixul pe spate.
- Mulţi dintre copiii ucraineni şi-au pierdut mamele sau chiar ambii părinţi.
- Modul de abordare al Europei a fost criticat.
Mamele ucrainene recurg la măsuri din ce în ce mai dure în ceea ce privește posibilele consecințe ale războiului. Deoarece bombele și împușcăturile pot ucide pe oricine, acestea vor să se asigure că, în cazul în care ele mor, copiii lor au o șansă în continuare.
Prin urmare, mamele ucrainene au început să scrie pe spatele celor mici datele personale ale acestora, în cazul în care aceștia supraviețuiesc.
„Mamele ucrainene scriu numele de familie al copiilor pe spatele acestora, în caz că ele sunt ucise, iar micuţii vor supravieţui. Iar Europa încă discută despre gaz”, scrie Anastasiia Lapatina, o jurnalistă ucraineană, conform Mediafax.
Ukrainian mothers are writing their family contacts on the bodies of their children in case they get killed and the child survives. And Europe is still discussing gas. pic.twitter.com/sK26wnBOWj
— Anastasiia Lapatina (@lapatina_) April 4, 2022
Lavrov: Atrocităţile de la Bucha sunt „o provocare anti-rusă”
Lavrov a definit atrocităţile de la Bucha „o provocare anti-rusă, pusă în scenă şi difuzată intenţionat de reţelele de socializare occidentale”,conform Mediafax. De asemenea, ministrul afacerilor externe a reacționat și cu privire la declarațiile lui Joe Biden potrivit cărora Putin este un „criminal de război.”
„În primul rând, spune că mulți politicieni americani, care au fost la originea războiului din Irak, care au dezmembrat Libia, care au invadat Siria, acești politicieni au o conștiință rea. Cred că i-ați auzit și pe oficialii administrației lui Biden comentând, ulterior, aceste remarci, explicând că nu a vorbit serios. Dar, în primul rând, suntem interesați de modul în care poporul rus vede situația, cât de mult înțelege sarcinile pe care le îndeplinesc forțele noastre armate.
Și ei înțeleg aceste sarcini. Și, cel mai important, ei înțeleg că nu este vorba deloc despre Ucraina. Este vorba despre faptul că Occidentul colectiv, unit sub acoperișul Washingtonului, prezintă, fără îndoială, acel model de lume unipolară pe care ar dori să îl păstreze”, a mai spus Lavrov.
The post Copiii ucraineni au datele personale scrise pe spate, în cazul în care părinții lor sunt uciși appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.