
PNL şi PSD sunt datoare să lămurească ce îşi doresc de la actuala situaţie şi cum vor să iasă din această criză politică, spune preşedintele USR, Dacian Cioloş.
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, spune vineri seară că PNL şi PSD sunt datoare să lămurească ce îşi doresc de la actuala situaţie şi cum vor să iasă din această criză politică.
„USR a propus o soluţie care a fost refuzată de către Parlament şi, în consecinţă, nu poate face altceva decât să aştepte ca cele două partide să găsească o modalitate prin care să deblocheze situaţia. Suntem conştienţi de gravitatea situaţiei şi cerem PNL şi PSD să propună rapid un program de guvernare şi o echipă cu care să vină în Parlament cât mai rapid. Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, trebuie să formeze o listă de miniştri şi să ofere un program de guvernare prin care să garanteze că poate gestiona criza sanitară şi cea energetică”, spune Cioloş.
Acesta spune că nu s-a cerut ajutorul USR, ci au fost dosar câteva discuţii „neconcludente”.
„Nu ni s-a cerut sprijinul sau ajutorul, am avut câteva discuţii telefonice neconcludente din care am tras concluzia că există un soi de înţelegere între cele două partide, aşa că nu ne rămâne decât să vedem ce soluţie pot oferi. Presupun că în ultimele săptămâni au lucrat la soluţii concrete, aşa că e momentul să le prezinte. Suntem în continuare convinşi că o criză politică nu poate fi rezolvată decât politic şi că ea trebuie asumată de către partide care să fie direct răspunzătoare în faţa electoratului. Orice altă soluţie e o fugă de răspundere şi cauţionează greşeli care nu vor putea fi niciodată asumate politic, pentru că am ales premieri de faţadă”, mai spune Cioloş.
The post Dacian Cioloş: Cerem PNL şi PSD să propună rapid un program de guvernare și să vină în Parlament appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


