Flux-stiri

Deputat PNL: Nu se va reface coaliţia cu USR PLUS. S-a terminat

PNL, USR PLUS și UDMR au semnat acordul de guvernare pentru următorii patru ani: „Vom fi transparenţi”. Ce prevede documentulPNL, USR PLUS și UDMR au semnat acordul de guvernare pentru următorii patru ani: „Vom fi transparenţi”. Ce prevede documentul

„Acum, sincer, chiar doriţi să ne păcălim singuri, să ne amăgim? Avem timp? E momentul, cu ambulanţele transportând bolnavii şi staţionând cu orele în curtea spitalelor ca să se elibereze un loc pentru internare, să analizăm când i-a trimis D. Cioloş SMS-ul lui F. Cîţu şi ce i-o fi răspuns acesta, dacă i-a răspuns? Groaznic trebuie să fie pentru un doctor să decidă pe cine internează şi pe cine nu, în condiţiile în care nu mai sunt locuri. Deja întreţinerea e mai scumpă şi nici nu am intrat în iarnă. Şi noi ne certăm, împingem lucrurile spre variante groaznice, avem orgolii. Putem să cerem la nesfârşit public #faraorgolii. De fapt, avem”, scrie deputatul PNL Violeta Alexandru, pe Facebook.

Deputatul susţine că preferă să accepte realitatea decât să se păcălească singură: „Nu se va reface coaliţia. S-a terminat”.

„Să zicem că s-ar întâmpla ceva extraordinar şi stabilizăm lucrurile. Şi dacă apucăm să schiţăm, să propunem ceva reforme – nu se vor putea implementa pentru că nu mai există, după cât am atacat USR, după cum încercăm să ne convingem asupra situaţiei create, un sprijin solid, pro-reforme în Parlament (decât cu PSD; PNL va plăti un cost enorm pentru această mişcare care se va vedea, oricât am ascunde). Şi, cel mai grav, nici nu mai au oamenii încredere. Vor pune la îndoială eficienţa oricărei propuneri. Cu o societate care nu mai are încredere în tine, cu greu mai faci treabă sau mai iei măsuri corecte. Pe fondul a ceea ce se anticipează în lunile următoare, pare că România va fi aruncată în braţele populiştilor. Nu voi rămâne tăcută, supusă, în faţa acestui previzibil scenariu. Ca să vezi că, de fapt, nu este totul despre bani, acces la putere şi la resurse. Este şi despre ce societate vei conduce”, adaugă deputatul PNL.

The post Deputat PNL: Nu se va reface coaliţia cu USR PLUS. S-a terminat appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *