stiinta

Desfaci. Folosești. Arunci unde & cum trebuie. Reciclăm, deci economisim

Reciclarea reprezintă un concept modern în materie de gestionare a deșeurilor. Deși este puțin probabil ca cineva să nu fi auzit până acum de reciclare, când vine vorba despre cum și de ce reciclăm mai exact, situația este mai complicată în România. Dovadă, suntem pe penultimul loc în Uniunea Europeană după rata de reciclare a deșeurilor. Cu toate acestea, românii trebuie să știe că dacă vor colecta separat, există o serie de avantaje atât pentru mediu, cât și pentru ei.

Chiar dacă de multe ori, oamenii consideră că ceea ce nu le mai este de folos trebuie aruncat și depozitat pentru totdeauna, undeva la groapa de gunoi, multe dintre lucrurile aruncate ar putea fi refolosite, reparate, reciclate și transformate în materie primă pentru alte noi produse. Astfel, ele își prelungesc viața și reduc consumul unor resurse naturale.

Românii trebuie să știe însă că, atunci când colectează separat, costurile se diminuează și astfel prețul plătit de fiecare la salubritate scade. Mai mult, ajută la conservarea resurselor naturale ale pământului, pentru că materialele reciclabile se recuperează și ulterior se pot transforma în materie primă. Cu toate acestea, impactul acestui tip de colectare a deșeurilor este semnificativ.

În urma reciclării unei tone de hârtie sunt salvați de la tăiere 15 arbori maturi. Tot în același proces se economisesc nouă barili de petrol și aproximativ 2.500 de litri de apă, dar și 2,3 metri cubi de spațiu la groapa de gunoi.

Cantitatea de lemn și hârtie pe care o aruncăm în fiecare an este suficientă pentru a încălzi 50 de milioane de case timp de 20 de ani.

Și reciclarea plasticului ajută la reducerea consumului de apă și la reducerea dioxidului de carbon, de 2,5 ori. O tonă de plastic reciclat ajută la economisirea între 700-800 litri de petrol brut. Pungile de plastic și alte gunoaie de plastic aruncate în ocean ucid până la 1.000.000 de creaturi marine în fiecare an.

În același timp, o tonă de cutii de metal reciclate duce la eliminarea a nouă tone de dioxid de carbon.

Este important de reținut că sticla se poate recicla la infinit. Odată reciclată, devine principala materie primă în industria producerii sticlei. Ea permite economisirea a peste 600 kg de nisip, a consumului de energie al unei persoane pentru o lună, dar și a consumului menajer de apă al unei persoane pentru o perioadă de aproximativ patru zile. Pentru ca o sticlă să se descompună, ar dura aproximativ 4.000 de ani și chiar mai mult, dacă aceasta se află la groapa de gunoi.

Exploatarea și transportul materiilor prime pentru sticlă produce aproximativ 385 de kilograme de deșeuri pentru fiecare tonă de sticlă produsă.

Ca toate acestea să se întâmple, trebuie doar să colectăm separat!

Acest articol face parte din campania Un’ Doi Trei, care își propune să informeze corect românii în legătură cu problema deșeurilor de ambalaje, să atragă atenția, dar și să diminueze impactul pe care deșeurile de ambalaje colectate necorespunzător îl au asupra mediului înconjurător, asupra calității vieților noastre și ale copiilor noștri.

Mai mult, campania urmărește să creeze un nou obicei sănătos, care să intre în rutina românilor, acela de a colecta separat deșeurile de ambalaje generate în fiecare zi.

Un’ Doi Trei este o campanie inițiată de Asociația OIREP Ambalaje – prin Clean Recycle, Eco-Rom Ambalaje, Ecologic 3R Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management și Green Resources Management – în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Articolul Desfaci. Folosești. Arunci unde & cum trebuie. Reciclăm, deci economisim apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 25 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *