stiinta

DMT, substanța psihedelică din ayahuasca, ar putea deveni terapie pentru depresie

Un studiu clinic de fază II indică faptul că dimetiltriptamina (DMT), unul dintre compușii psihoactivi utilizați tradițional în ritualurile amazoniene cu ayahuasca, ar putea reprezenta o opțiune promițătoare în tratamentul depresiei.

Studiul, sponsorizat și conceput de compania farmaceutică psihedelică Small Pharma (în prezent Cybin UK), a fost coordonat de dr. David Erritzoe, psihiatru și neurocercetător la Imperial College London.

În cadrul cercetării, 34 de participanți diagnosticați cu depresie au fost împărțiți în două grupuri: 17 au primit o injecție cu un compus DMT dezvoltat de companie, iar 17 au primit placebo. Toți participanții au beneficiat de sprijin psihoterapeutic. La două săptămâni după administrare, cei care au primit DMT au înregistrat o reducere mai mare a simptomelor depresive comparativ cu grupul placebo.

„Mai este mult de făcut, dar este promițător”

Tommaso Barba, doctorand la Imperial College London și coautor al studiului, a subliniat importanța rolului terapeuților în pregătirea pacienților pentru experiența psihedelică și în integrarea acesteia ulterior în viața lor. El a avertizat însă că dimensiunea redusă a eșantionului face ca rezultatele să fie preliminare.

„Mai este mult de făcut, dar este promițător”, a declarat Barba, potrivit The Guardian.

Spre deosebire de ayahuasca tradițională, unde participanții consumă un ceai care conține atât substanțe psihedelice, cât și enzime ce încetinesc metabolizarea lor și provoacă adesea greață și vărsături, formula sintetică utilizată în studiu produce o experiență intensă, dar scurtă, de aproximativ 30 de minute, fără efecte.

Dr. Daniel Perkins, cercetător la Universitatea din Melbourne, a explicat că vărsăturile asociate ayahuasca pot avea uneori un efect cathartic.

DMT nu reprezintă o soluție rapidă

„În cercetările noastre, unii participanți au raportat că vărsăturile pot avea efecte psihologice și emoționale cathartice”, a spus el, menționând că unii pacienți experimentează acest moment în timpul procesării traumei. Totuși, din perspectiva beneficiului general, diferențele între cei care au vomitat și cei care nu au făcut-o nu au fost semnificative.

Terapia asistată de psihedelice presupune, similar ritualurilor tradiționale, prezența unui facilitator. În context clinic, însă, suportul este oferit prin psihoterapie modernă.

În 2019, Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat Spravato, un spray nazal pe bază de ketamină pentru depresia rezistentă la tratament – prima terapie „adiacentă psihedelicelor” validată oficial. Alte substanțe, precum psilocibina și MDMA, sunt în studii clinice, însă FDA a respins recent terapia asistată de MDMA pentru PTSD, invocând probleme etice și de fiabilitate a datelor.

Specialiștii avertizează că DMT nu reprezintă o soluție rapidă.

„Poate acționa ca un catalizator”, a explicat Barba, ajutând pacienții să identifice schimbări necesare în mentalitate sau stil de viață. Însă ameliorarea reală depinde și de munca terapeutică și de „capacitatea de a lua decizii inconfortabile în timp”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Psihedelicele reintră în medicina modernă: poate o singură doză de DMT să trateze depresia?

De ce încearcă cercetătorii să simuleze efectul substanțelor psihedelice asupra Inteligenței Artificiale?

Imperiul pre-incaș amesteca substanțe psihedelice în bere pentru a întări legăturile sociale

Neurologii de la Harvard au descoperit că psihedelicele ar putea „reseta” creierul

Articolul DMT, substanța psihedelică din ayahuasca, ar putea deveni terapie pentru depresie apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *