Economice

Economia americană a creat în septembrie un număr de locuri de muncă mult sub așteptări

Raportul publicat vineri de Departamentul Muncii arată că economia americană a creat 194.000 de locuri luna trecută, faţă de 366.000 în august. Cu toate acestea, rata şomajului în SUA a scăzut până la 4,8%, de la 5,2% în august, în condiţiile în care numeroase persoane par să fi părăsit piaţa muncii.

Economiştii mizau pe aproximativ 500.000 de noi locuri de muncă create în septembrie, după ce în august au fost create 366.000, conform datelor revizuite vineri în sus de Departamentul Muncii.

Datele statistice referitoare la numărul de noi locuri de muncă şi cele referitoare la rata şomajului sunt calculate pe baza a două anchete diferite, una derulată în rândul companiilor şi alta în rândul gospodăriilor, ceea ce explică existenţa unor diferenţe între ele.

Creşterea modestă a numărului de locuri de muncă ar putea tempera aşteptările unei redresări accelerate a economiei, în urma aparentei încetiniri în trimestrul trei din 2021. Piaţa muncii şi economia sunt afectate de deficitul de personal şi de materii prime, cauzat de pandemie.

La finalul lui iulie era un număr record – 10,9 milioane – de locuri de muncă vacante.

Numărul americanilor care au depus săptămâna trecută cereri pentru alocaţii de şomaj a înregistrat cea mai semnificativă scădere din ultimele trei luni. Departamentul Muncii din SUA a anunţat joi că numărul cererilor pentru ajutorul de şomaj a scăzut cu 38.000, la 326.000, în săptămâna ce s-a încheiat în 2 octombrie, cel mai redus nivel din iunie. De la începutul lunii ianuarie, când s-au înregistrat 900.000 de cereri pentru ajutorul de şomaj, numărul este în continuă scădere.

Analiştii se aşteptau ca numărul americanilor care au depus săptămâna trecută cereri pentru alocaţii de şomaj să se situeze la 348.000.

„Piaţa muncii îşi revine, după câteva săptămâni în care a crescut numărul americanilor care au depus cereri pentru alocaţii de şomaj, ceea ce a sporit îngrijorările privind soliditatea redresării economiei”, a apreciat Christopher Rupkey, economist şef la FWDBONDS în New York.

În trimestrul trei din 2021, angajatorii au anunţat 52.560 de concedieri, cel mai redus nivel din trimestrul doi din 1997 şi în scădere cu 23% faţă de perioada iulie-septembrie 2021.

Publicarea datelor privind piaţa muncii vine într-un context în care economiştii şi-au revizuit semnificativ estimările referitoare la avansul Produsului Intern Brut al SUA în trimestrul al treilea, ca urmare a înmulţirii cazurilor de infecţie cu coronavirus din cauza variantei Delta, dar şi a deficitului persistent de aprovizionare cu materii prime, care afectează sectorul auto, dar şi eforturile companiilor de a-şi reface stocurile.

În trimestrul al doilea al acestui an economia americană a înregistrat un avans anual de 6,6%. Însă, în luna august, vânzările de autovehicule s-au prăbuşit cu 10,7%, ceea ce i-a făcut pe economiştii de la Goldman Sachs şi JPMorgan să îşi revizuiască estimările referitoare la creşterea PIB-ului în trimestrul al treilea până la 3,5%, de la un avans de până la 8,25% cât prognozau anterior.

The post Economia americană a creat în septembrie un număr de locuri de muncă mult sub așteptări appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *