O expunere timp de doar trei minute la lumină roșie o dată pe săptămână, atunci când este administrată dimineața, poate îmbunătăți semnificativ declinul vizual, arată un nou studiu.
Studiul a fost inspirat de cercetări anterioare care au arătat că expunerea zilnică timp de trei minute la lumina roșie „a activat” celulele producătoare de energie din retina umană, astfel ajutând în mod natural vederea aflată în declin.
Pe scurt, cercetătorii au descoperit că a existat, în medie, o îmbunătățire de 17% în contrastul vizual al participanților atunci când au fost expuși dimineața timp de trei minute la o lumină intensă și roșie de 670 nanometri, iar efectele acestei expuneri singulare au durat cel puțin o săptămână. Cu toate acestea, atunci când același test a fost efectuat după-amiaza, nu a fost observată nicio îmbunătățire.
Un moment de cotitură pentru sănătatea ochilor
Oamenii de știință spun că beneficiile luminii roșii intense, evidențiate de aceste descoperiri, reprezintă un moment de cotitură pentru sănătatea ochilor și ar trebui să ducă la terapii oculare la domiciliu la prețuri accesibile, ajutând milioane de oameni din întreaga lume care se confruntă cu un declin natural al vederii.
„Această intervenție simplă aplicată la nivel de populație ar avea un impact semnificativ asupra calității vieții pe măsură ce oamenii îmbătrânesc și ar duce probabil la costuri sociale reduse care rezultă din problemele asociate cu vederea redusă”, a precizat profesorul Glen Jeffery de la UCL Institute of Ophthalmology și autor coordonator al studiului.
La ce vârstă încep să îmbătrânească celulele din retina ochiului?
În cazul persoanelor aflate în jurul vârstei de 40 de ani, celulele din retina ochiului încep să îmbătrânească, iar ritmul acestei îmbătrâniri este cauzat, în parte, atunci când mitocondriile celulei, care au rolul de a produce energie și de a stimula funcția celulară, încep să treacă printr-un declin, potrivit EurekAlert.
Cu ajutorul unui dispozitiv LED, toți cei 20 de participanți (13 femei și 7 bărbați) au fost expuși la trei minute de lumină roșie intensă de 670 nanometri dimineața între orele 8:00 și 9:00. Perceperea culorilor a fost apoi testată din nou la trei ore după expunere și 10 dintre participanți au fost, de asemenea, testați la o săptămână după expunere.
În medie, a existat o îmbunătățire „semnificativă” de 17% a perceperii culorilor, care a durat o săptămână la participanții testați. La unii participanți mai în vârstă a existat o îmbunătățire de 20%, care a durat tot o săptămână.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Primul caz de acest fel. Un bărbat și-a recăpătat parțial vederea cu ajutorul unei terapii genetice
O folie extrem de subțire ar putea să transforme ochelarii obișnuiți în ochelari cu vedere nocturnă
Un implant a oferit unei femei vedere artificială. A putut vedea forme pentru prima oară în 16 ani
O bătrână din Iași și-a recăpătat vederea după ce i-a fost extrasă o tumoră gigant
Articolul Expunerea la lumină roșie, timp de doar trei minute, poate îmbunătăți semnificativ declinul vizual apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
