O imagine fără precedent a turbulentului centru al Căii Lactee a scos la iveală aproape 1.000 de fire misterioase, care atârnau în mod misterios prin spațiu.
Întinzându-se pe 150 de milioane de ani lumină, aceste filamente uni-dimensionale se găsesc grupate în perechi sau clustere, poziționate una lângă cealaltă, asemeni corzilor unei harpe, mai aflăm de la EurekAlert.
Făcând observații prin intermediul undelor radio, Farhad Yusef-Zadeh – profesor de fizică și astronomie în cadrul Northwestern Weinberg College of Arts and Sciences și membru CIERA – a descoperit filamente magnetice extrem de bine organizate, încă din 1980. Acestea se compun din radiații cosmice încărcate cu electroni care înconjoară câmpul magnetic la viteze apropiate de cea a luminii. Cu toate acestea, originea lor a rămas neștiută până în ziua de azi.
Acum însă, noua imagine a scos la iveală de 10 ori mai multe filamente, lucru care i-a permis lui Yusef și echipei sale să efectueze pentru prima dată un set de măsurători exacte. Astfel, poate că misterul va fi în cele din urmă dezlegat.
O imagine care a necesitat 200 de ore de muncă
Claritatea și detaliile care caracterizează imaginea sunt surprinzătoare, dar acest lucru se datorează astronomilor care au petrecut trei ani de zile observând cerul și analizând datele oferite de SARAO – Observatorul Astronomic Radio Sud African. Alocându-se peste 200 de ore la activ și cu ajutorul telescopului MeerKAT, s-au pus cap la cap piese din 20 de observații diferite ale mai multor părți ale cerului, toate acestea convergând spre centrul Căii Lactee.
Alături de aceste filamente, imaginea mai surprinde și emisiile radio cauzate de multiple fenomene, printre care explozii stelare, aglomerații de stele sau rămășițe ale unor supernove.
Pentru a vedea aceste filamente mult mai clar, echipa s-a folosit de tehnici speciale pentru înlăturarea fundalului din imaginea principală pentru a le izola de structurile dimprejur. Imaginea care a rezultat a fost de-a dreptul spectaculoasă.
Chiar dacă încă mai există o mulțime de mistere care înconjoară aceste filamente, echipa a putut să întregească cumva imaginea de ansamblu. În ultimul la articol, Yusef și colaboratorii săi au cercetat câmpurile magnetice ale acestor filamente și rolul radiației cosmice în iluminarea lor.
Ce ar putea fi aceste filamente?
Variațiile de radiație cosmică sunt foarte diferite de cele ale unei rămășițe de supernovă, ceea ce sugerează ca fenomenul are origini diferite. Este mai probabil ca aceste filamente să fie legate de activitățile din trecut ale unei găuri negre supermasive din interiorul Căii Lactee.
Este prima dată când s-au putut obține date statistice despre aceste filamente, iar prin acest lucru se pot afla mai multe despre aceste surse neobișnuite.
„Dacă ar fi să vii de pe altă planetă”, așa cum încearcă Yusef să exemplifice, și „te-ai întâlni cu un om foarte înalt de pe Pământ, ai putea să presupui că toți oamenii sunt înalți. Dar dacă te folosești de statistică, aplicată la un eșantion, poți afla că înălțimea medie este cu totul alta. Asta este exact ceea ce am făcut noi pe aici. S-au putut afla puterea câmpurilor magnetice, lungimea acestora, orientarea lor și spectrul de radiație”, a adăugat Yusef .
Mistere nedeslușite despre galaxia noastră
Printre misterele care încă au rămas nedeslușite se numără și modalitățile în care aceste filamente par să fie organizate. Filamentele dintr-un cluster sunt separate unele de altele de niște distanțe perfect egale, cam cât distanța de la Pământ la Soare.
Nu se cunoaște nici dacă aceste filamente se mișcă sau se schimbă în timp și nici ceea ce cauzează vitezele incredibile cu care se mișcă electronii.
Yusef-Zadeh și echipa acestuia lucrează să identifice fiecare filament. Unghiul, curba, câmpul magnetic, aspectul și intensitatea fiecăruia vor fi publicate într-un studiu viitor. Înțelegerea proprietăților acestora va oferi astrofizicienilor o înțelegere mai amplă a naturii misterioase a filamentelor.
Vă mai recomandăm și:
„Inima” galaxiei Calea Lactee, așa cum nu am mai văzut-o până acum. Ce dezvăluie noi imagini?
Bosonul Higgs ar fi împiedicat colapsul Universului, iar asta sugerează că trăim într-un multivers
Câte găuri negre există în Univers? Numărul cuprinde nu mai puțin de 19 zerouri
O gaură neagră uriașă care „naște” stele, descoperită într-o galaxie din apropiere
Articolul Firele misterioase care împânzesc galaxia Calea Lactee, un mister încă nedeslușit apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
