Economice

Fondul din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate a avut deficit de 1,62 de miliarde lei în primul trimestru, în ciuda subvenţiilor record de 2,47 de miliarde de lei, pe care le-a primit

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile sociale de asigurări de sănătate (CASS) plătite de salariaţi, dar şi de alte categorii de asiguraţi care achită CASS în baza declaraţiei unice depuse la Fisc, din taxa clawback plătită de producătorii de medicamente şi din subvenții. Din banii stânşi la Fondul Sănătăţii, CNAS plăteşte medicilor, dar şi celorlaţi furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu Casele Teritoriale de Asigurări de Sănătate, serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale acordate pacienţilor. Din Fondul Sănătăţii sunt viraţi bani către spitale ca să acopere majorările de venituri acordate personalului medico-sanitar şi auxiliar, în baza legii salarizării unice.

FNUASS a încheiat primul trimestru al anului 2022 cu deficit de 1,62 de miliarde de lei, cu peste 50% mai mic decât obţinut în aceeaşi perioadă a anului 2021, arată analiza Economica.net.

Fondul a avut deficit în perioada antemenţionată cu toată că subvenţiile primite au depăşit 2,47 de miliarde de lei în primul trimestru al anului 2022 şi sunt de peste 24 de ori mai mari decât cele primite în primele trei luni ale anului 2021. Mai mult, subvenţiile primite la FNUASS în primul trimestru al anului 2022 sunt cele mai mari din perioada analizată (ianuarie – martie) din anul 2014 încoace, reiese din analiza făcută de Economica.net.

O creştere notabilă în primele trei luni se înregistrează la banii plătiţi din Fond pentru asigurări şi asistenţă socială.

Nuanţat, cheltuielile făcute din Fondul Naţional Unic pentru Asigurări Sociale de Sănătate pentru asigurări şi asistenţă socială au ajuns la 1,72 de miliarde de lei în primul trimestru din anul 2022 şi sunt cu peste 91% mai mari decât cele făcute în primele trei luni ale anului 2021, arată analiza Economica.net.

Iată, in extenso, execuţia FNUASS în perioada ianuarie – martie 2022

CASS şi subvenţiile au adus cei mai mulţi bani la FNUASS în primul trimestru din anul 2022

Veniturile realizate la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate din contribuţia de asigurări sociale de sănătate, plătită de salariaţi şi de celelalte categorii de persoane fizice în baza declaraţiei unice, depăşesc 9,47 de miliarde de lei în primul trimestru din anul 2022 şi sunt cu 9,14% mai mari decât cele colectate în aceeaşi perioadă a anului 2021, potrivit analizei Economica.net.

Subvenţiile virate la Fondul Sănătăţii au depăşit 2,47 de miliarde de lei în primul trimestru al anului 2022 şi sunt de peste 24 de ori mai mari decât cele primite în primele trei luni ale anului 2021.

Taxa clawback, plătită de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, a adus la FNUASS peste 881,97 de milioane de lei în primele trei luni din anul 2022, cu 3,15% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2021, reiese din analiza Economica.net, făcute pe baza execuţiilor Fondului.

Cum am cheltuit bani strânşi la FNUASS în primul trimestru

Plăţile totale făcute din FNUASS se ridică la 14,5 miliarde de lei în primul trimestru din anul 2022 şi sunt cu 12,31% mai mari decât cele făcute în aceeaşi perioadă a anului 2021, arată analiza Economica.net.

Pentru produsele farmaceutice, materiale sanitare şi dispozitivele medicale, acordate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, am plătit din FNUASS 4,33 de miliarde de lei în primul trimestru al anului 2022, cu aproape 3% mai mult decât în primele trei luni ale anului 2021, reiese din comparaţia Economica.net.

Pentru serviciile medicale acordate pacienţilor în unităţi sanitare cu paturi, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, am plătit din FNUASS 3,38 de miliarde de lei în primul trimestru al anului 2022, cu 8,28% mai mult decât în primele trei luni ale anului 2021.

Transferurile între unităţi ale administraţiei publice se ridică la 3 miliarde de lei în primele trei luni ale anului 2022 şi sunt nesemnificativ mai mici decât cele făcute în aceeaşi perioadă a anului 2021, arată comparaţia Economica.net. O parte semnificativă din banii de la acest capitol sunt transferuri din bugetul FNUASS către spitale de stat pentru acoperirea măririlor salariale acordate personalului medical şi nemedical din spitalele publice, în baza legii salarizării unice se asigură prin transferuri din bugetul FNUASS, de la o pozitie distinctă, potrivit analizei Economica.net.

Cheltuielile făcute din Fondul Naţional Unic pentru Asigurări Sociale de Sănătate pentru asigurări şi asistenţă socială se ridică la 1,72 de miliarde de lei în primul trimestru din anul 2022 şi sunt cu peste 91% mai mari decât cele făcute în primele trei luni ale anului 2021, arată analiza Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 9 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *