Flux-stiri

G7 va „elimina treptat” dependenţa energetică de Rusia. SUA au anunţat sancţiuni împotriva directorilor Băncii Gazprom

  • Liderii G7 s-au întâlnit, duminică, online pentru a comemora sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
  • Liderii, cărora li s-a alăturat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-au angajat să consolideze izolarea economică a Rusiei şi să intensifice campania împotriva elitelor ruseşti care îl susţin pe preşedintele Vladimir Putin.
  • Măsurile luate împotriva directorilor Gazprom au fost primele care au implicat gigantul exportator de gaz rusesc, în condiţiile în care Statele Unite şi aliaţii săi au evitat să ia măsuri care ar putea duce la întreruperea livrărilor de gaz către Europa, principalul client al Rusiei.

G7 va „elimina treptat” dependenţa energetică de Rusia şi va „intensifica” campania împotriva elitelor ruseşti.

Liderii G7 s-au întâlnit, duminică, online pentru a comemora sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Într-o declaraţie comună, aceştia au declarat: „77 de ani mai târziu, preşedintele Putin… a ales să invadeze Ucraina într-un război de agresiune neprovocat. Acţiunile sale aduc ruşine Rusiei şi sacrificiilor istorice ale poporului său”.

Liderii, cărora li s-a alăturat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-au angajat să „elimine treptat” dependenţa de energia rusă, inclusiv importurile de petrol.

Ei s-au angajat să consolideze izolarea economică a Rusiei şi să intensifice campania împotriva elitelor ruseşti care îl susţin pe preşedintele Vladimir Putin.

Între timp, Statele Unite au dezvăluit sancţiuni împotriva directorilor Băncii Gazprom şi a trei posturi de televiziune ruseşti.

Măsurile luate împotriva directorilor Gazprom au fost primele care au implicat gigantul exportator de gaz rusesc, în condiţiile în care Statele Unite şi aliaţii săi au evitat să ia măsuri care ar putea duce la întreruperea livrărilor de gaz către Europa, principalul client al Rusiei.

Printre directorii Gazprom sancţionaţi se numără Alexy Miller şi Andrey Akimov, potrivit unui comunicat al Departamentului Trezoreriei SUA.

„Nu îngheţăm activele Gazprom şi nu interzicem nicio tranzacţie cu Gazprom”, le-a declarat reporterilor un înalt oficial al administraţiei Biden: „Ceea ce semnalăm este că Gazprom nu este un refugiu sigur şi, prin urmare, sancţionăm unii dintre directorii lor de afaceri de top … pentru a crea un efect de intimidare”.

„Am vorbit astăzi cu liderii G7 și cu președintele Zelenski despre unitatea noastră de neclintit și angajamentul nostru de a continua să consolidăm Ucraina și să intensificăm durerea lui Putin”, a scris președintele american, Joe Biden, pe Twitter.

The post G7 va „elimina treptat” dependenţa energetică de Rusia. SUA au anunţat sancţiuni împotriva directorilor Băncii Gazprom appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *