stiinta

Galaxia Andromeda ascunde o formă ciudată în centrul său, iar astronomii au aflat în sfârșit ce este

Un roi de stele cu o formă misterioasă se află în centrul galaxiei Andromeda, la aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină depărtare și vecin al Căii Lactee. Astfel, de zeci de ani, astronomii sunt complet nedumeriți.

Noi cercetări despre coliziunile dintre galaxii ar putea oferi o explicație pentru acest roi stelar. Se pare că ar fi fost cauzat de „o lovitură” gravitațională, ceva similar cu reculul unui pistol dar la scară cosmică.

Un nou studiu sugerează că lovitura ar fi fost îndeajuns de puternică încât să creeze o masă alungită de milioane de stele, cunoscută drept disc nuclear excentric, în loc de roiul stelar simetric care s-ar situa de obicei în centrul unei galaxii precum Andromeda.

Ce se întâmplă atunci când galaxiile fuzionează?

„Atunci când galaxiile fuzionează, găurilor lor negre supermasive se vor uni și vor deveni în cele din urmă o singură gaură neagră. Noi am dorit să aflăm care ar fi consecințele acestui eveniment”, a spus astrofizicianul Tatsuya Akiba, de la Universitatea Colorado Boulder, SUA.

Astfel, cercetătorii au efectuat simulări pe computer cu coliziuni de găuri negre supermasive. Forța rezultată ar fi suficientă pentru a trage orbita stelelor dintr-un centru galactic într-o formă alungită, după cum se poate vedea în galaxia Andromeda.

Atunci când galaxiile fuzionează, cercetătorii cred că găurile lor negre se învârt una în jurul celeilalte, cu o viteză tot mai mare, până când se lovesc. Un astfel de eveniment generează foarte multă energie sub formă de pulsații de unde gravitaționale.

Unele găuri negre supermasive pot să evadeze cu totul din galaxia lor

Deși undele produse de aceste coliziuni nu afectează în mod direct stelele galaxiei, acestea le pot afecta poziția. Având în vedere modelele realizate de oamenii de știință, găurile negre supermasive rămase pot primi o lovitură într-o anumită direcție. Dacă aceasta nu este prea puternică (sau prea slabă), poate trage câteva dintre stelele din apropiere.

Unele găuri negre supermasive călătoresc cu o viteză atât de mare încât pot să evadeze cu totul din galaxia lor. Cât despre cele care nu o fac, acestea pot avea potențialul de a curba roiuri stelare într-un disc nuclear excentric, potrivit Science Alert.

În Univers ar putea exista 2 trilioane de galaxii și nu toate urmează aceleași principii. Cercetătorii spun că noul studiu ar putea explica o parte din diversitatea roiurilor stelare care apar în afara galaxiilor Andromeda și Calea Lactee.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Astronomii români au descoperit o stea variabilă semiregulată în galaxia Andromeda

Hubble a cartografiat haloul galaxiei Andromeda, cel mai mare vecin al Căii Lactee

În trecutul său, galaxia Andromeda a înghiţit cel puţin alte două galaxii

Coliziunea dintre două galaxii, surprinsă de Hubble. Și Calea Lactee va fuziona în viitor cu o galaxie

Articolul Galaxia Andromeda ascunde o formă ciudată în centrul său, iar astronomii au aflat în sfârșit ce este apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *