Flux-stiri

În Franța, rata inflației este în continuă creștere

Rata inflaţiei crește în FranțaRata inflaţiei crește în Franța

  • Rata inflației este de 2,8% în Franța față de 2,6% în luna octombrie
  • Tarifele la energie, produse industriale și servicii continuă să înregistreze creșteri în Franța
  • Indicele prețurilor de consum a ajuns la 3,4% în noiembrie

În noiembrie, rata inflaţiei a fost de 2,8% în Franţa, înregistrând o creştere faţă de procentul de 2,6% din luna octombrie. În ultimele patru luni, inflaţia s-a accentuat. În luna iulie, inflaţia era de 1,2% în Franţa, dar a ajuns la 1,9% în august şi la 2,2% în septembrie.

Tarifele la energie, produse industriale şi servicii continuă să crească în Franţa. Indicele preţurilor de consum a progresat cu 3,2% în octombrie şi cu 3,4% în noiembrie.

În zona euro, inflaţia a atins nivelul de 4,9% în noiembrie, în creştere faţă de 4,1%, în octombrie, conform datelor transmise de Oficiul Uniunii Europene pentru Statistică (Eurostat), pe fondul majorării preţurilor la energie, servicii, produse industriale nonenergetice, alimente, tutun şi alcool. Banca Centrală Europeană (BCE) consideră normal un nivel de 2,0% al inflaţiei.

The post În Franța, rata inflației este în continuă creștere appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *