
- Două persoane, frate și soră, au murit în urma unui incendiu care a izbucnit într-o gospodărie din județul Neamț.
- Casa în care se aflau cei doi s-a prăbușit din cauza unor butelii care au explodat.
- Pompierii care au ajuns la fața locului au constatat că incendiul cuprinsese întreaga locuință.
Două persoane, frate și soră, au murit în urma unui incendiu care a izbucnit într-o gospodărie din județul Neamț. Casa în care se aflau cei doi s-a prăbușit din cauza unor butelii care au explodat.
Incendiul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitatea Buhonca din comuna Doljești. Pompierii care au ajuns la fața locului au constatat că incendiul cuprinsese întreaga locuință și exista posibilitatea propagării la o locuință învecinată aflată la o distanță de aproximativ 5 metri.
În interiorul locuinței se aflau două persoane care au murit. Casa s-a prăbușit după ce buteliile din interior au explodat.
„Două din cele trei butelii ce se aflau în interiorul locuinței au explodat până la sosirea forțelor de intervenție, producând prăbușirea tavanului. Pompierii au scos de sub dărâmături trupurile carbonizate a unui bărbat de 63 de ani și a unei femei de 61 de ani”, au anunțat reprezentanții ISU Neamț.
Intervenția a durat aproximativ patru ore, iar pompierii au stabilit că focul a fost provocat de o lumânare.
The post Incendiu puternic la o casă din Neamț. Două persoane au murit în urma explodării unor butelii appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

