Incredibil pentru Austria: șofer descoperit cu sute de amenzi, fără carnet și cu vehicul fără revizie.
Un bărbat în vârstă de 35 de ani s-a sustras de la controlul vehiculului, marți, la Praterstern. În loc să se oprească, a fugit – dar în zadar. După cum s-a dovedit, el nu plătise 260 de amenzi administrative, scrie ORF.
Bărbatul a fugit mai întâi cu vehiculul său, apoi s-a ascuns în zadar în zona de marfă a Mercedesului Sprinter pe care îl conducea.
Incredibil pentru Austria: nu avea nici carbet de conducere
Din primele cercetări a reieșit că cetăţeanul, de naționalitate indiană, nu numai că se afla ilegal în Austria, dar avea şi 260 de amenzi administrative în valoare de 137.000 de euro, a informat miercuri poliţia.
Condamnat pentru cinci spargeri, refuză extrădarea: ”Condiții mai bune în Austria”

Viena, părinți acuzați că și-au ucis violent bebelușul de 3 luni
În plus, tânărul de 35 de ani nu avea permis de conducere valabil și vehiculul său nu era omologat pentru circulație.
Suspectul a fost arestat și denunțat de mai multe ori. Poliția a reținut vehiculul, în care a descoperit și un spray cu piper care se afla în habitaclu.
The post Incredibil pentru Austria: șofer descoperit că avea 260 de amenzi, în valoare de 137.000 de euro appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
