
Bogdan Nicolae te invită la următoarea ediție a emisiunii „InSecuritate”, sâmbătă 13 noiembrie, de la ora 20.00!
Copiii României, flămânzi, însingurați și traumatizați. Copii care îndură suferințele bătăii „rupte din Rai” și ale Iadului de pe Pământ, din lipsă de educație. Copii pentru care sănătatea, protecția, iubirea, familia, învățământul sunt drepturi uitate pe hârtie.
Cum să salvăm copiii, ca să ne salvăm națiunea? Ce își doresc copiii și tinerii de la o Românie paradoxală: cu vârfuri olimpice, dar și majoritar analfabetă funcțional? Care este istoria „Save the children” și cum reușesc acești oameni, de peste 30 de ani, să (re)scrie povestea de viață a unor copiii mai puțin norocoși și privilegiați de soartă?
În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, afli răspunsuri de la invitații lui Bogdan Nicolae, în emisiunea „InSecuritate”. Trăiește, ca să înveți! Află, ca să te întrebi!
The post ,,InSecuritate”, cu Bogdan Nicolae, sâmbătă, de la ora 20.00. Invitată este Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al „Salvați Copiii România” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


