Atacul Iranului asupra portului Duqm din Oman reprezintă „o încălcare gravă”, a declarat Jasem al-Budaiwi, șeful Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), potrivit Al Jazeera.
De asemenea, Jasem al-Budaiwi a condamnat atacul Iranului asupra unui petrolier în largul coastei Omanului, numindu-l „o escaladare periculoasă care amenință securitatea regională”.
El a descris aceste acțiuni drept „provocări inacceptabile” care „subminează stabilitatea” în Golf și a subliniat necesitatea reținerii și a respectării dreptului internațional.
Anterior, Anwar Gargash, consilier diplomatic al liderului Emiratelor Arabe Unite, a spus că atacurile Iranului din Golf au izolat țara. Totodată, el a avertizat Teheranul să nu-și mai vizeze vecinii, așa cum s-a întâmplat în ultimele ore.
„Agresiunea iraniană împotriva statelor din Golf a fost o greșeală de calcul și a izolat Iranul într-un moment critic. Războiul vostru nu este cu vecinii voștri. Întoarceți-vă la rațiune și tratați-vă vecinii rațional și responsabil înainte ca cercul izolării și escaladării să se lărgească”, a declarat Anwar Gargash.
Iranul a lansat duminică dimineață un nou val de atacuri cu rachete și drone în Orientul Mijlociu. Explozii au fost raportate în mai multe capitale și orașe importante, inclusiv Doha și Dubai. Printre țintele vizate este un port din Oman, țara care a găzduit negocierile dintre delegațiile din SUA și Iran înainte de izbucnirea conflictului militar. Cel puțin două drone au vizat portul Duqm din Oman.
Un muncitor străin a fost rănit după ce una dintre drone a lovit o locuință mobilă a angajaților. Resturile celei de-a doua drone au aterizat lângă rezervoarele de combustibil, fără a provoca pagube materiale, a mai transmis sursa.
Totodată, iranienii au atacat o navă cisternă de petrol în Oman. Patru persoane au fost rănite. La bord erau 15 indieni și cinci iranieni.
potrivit Mediafax
Acest material este publicat de mediafax.ro distribuit prin rss. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Petru Mazilu
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

